Cataracte în profilul sistemului de educație…

Știm cu toții că sistemul educativ are multe fisuri, în ultimii 23 de ani producându-se schimbări peste schimbări, bazate de fapt pe lipsa modelelor ușor de aplicat, a consecvenței, a continuării proiectelor bune, a modului haotic de lucru bazat pe multe evaluări scriptice, puține evaluări faptice, sufocarea programelor școlare, impunerea învățării teoretice și bazate pe memorie etc etc, , prea multe experimente și nimic concret. Nu insist pe aceste aspecte. E inutil să reamintesc toate aceste lipsuri care nu sunt decât praguri, cataracte, fractali și toate sinonimele laolaltă care nu fac decât să înoade și mai mult frânghia educației.
Ne plângem că elevii noștri o iau tot mai mult pe panta viciilor, că uită de școală și preferă, mulți dintre ei, comportamentul neadecvat vârstei lor. Multe articole trag semnale de alarmă în privința consumului de droguri, alcoolului, a acțiunilor nespecifice vârstei elevilor și a ilegalităților de tot genul. E trist să afli că elevi de vârstă fragedă și nevinovați își găsesc sfârșitul, înjughiați în fața școlilor sau a diverselor instituții. Se întâmplă fulgerător și nimeni nu are timp să intervină. Profesorii sunt bătuți în sălile de clasă, agresați de părinți și chiar de proprii elevi. E trist și inadmisibil! Și nu e din vina lipsei pazei (n.a. pe vremea sistemului comunist nu-mi amintesc să fi fost pază în școală). Unul din motivele principale este faptul că orele de consiliere psihologică sunt prea puține (un consilier școlar are în grijă 1500 de elevi), programele POSDRU ce investesc în resurse umane pe direcția consilierii psihologice școlare sunt prea puține, iar când ar trebui acești consilieri să aplice tot ce învață prin programele de formare, nu sunt niciodată fonduri. Oare cât timp se alocă de către fiecare adult, la școală sau acasă, fiecărui copil, doar pentru a fi măcar întrebat acel copil”dacă îi este bine…”? Suntem prinși să ne asigurăm propriul confort și al copilului nostru și uităm că perioada adolescenței e marcată de profunde schimbări, că acel copil pe care părinții îl știau foarte silitor și cuminte în copilărie poate deveni de nerecunoscut în altă etapă a vieții. Nu mai avem timp să ne plimbăm în parc cu ei, indiferent de vârstă, îi lăsăm mai ușor la calculator, cu prietenii nepotriviți sau, dimpotrivă, impunem reguli prea stricte pe care ei vor avea tendința mereu să le încalce. Profilul de echilibru e cam greu de atins.
Ne e mai ușor să lucrăm cu copiii ascultători și buni, dar cei marginalizați cui rămân?… Toți merită șansa unei lumi mai bune. Să nu uităm, noi cei mari, să punem felinarele aprinse pe cărarea vieții lor.
Foto: vector-eps.com

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s