E o poveste…

E o poveste, care tot este, care de n-ar fi fost, nu s-ar fi întors pe dos…

O poveste cu două fete gemene și ambițioase, din Republica Moldova, ce și-au propus acum 10 ani să înfrunte orice greutate să ajungă cineva. Au venit în România, s-au înscris la liceu și au fost repartizate la clasa a IX-a C.

Zi după zi, cu o bursă de 50 de dolari pe lună, cu vizite la părinți doar în vacanțe, au acceptat toate greutățile doar cu dorința de a merge mai departe, de a răzbi și de a deveni independente.

Am cunoscut aceste fete acum 10 ani, le-am urmărit evoluția timp de 4 ani, le-am admirat alți 6 și mi-am dorit ca majoritatea celor de vârsta lor să le aibă exemplu. Mi-a fost dor de ele, dar am învățat că atunci când iubești pe cineva trebuie să-i acorzi libertate, să-l lași să zboare cu propriile aripi, iar mulțumirile pentru asta vor veni în timp, puțin câte puțin.

Dragele mele fete, ați îndurat frigul, ați îndurat sărăcia, ați îndurat teama supraviețuirii, ați indurat nedreptatea, ați indurat poate discriminarea, dar eu mă bucur că sunteți frumoase, deștepte și că zâmbetul optimist vi l-ați păstrat și acum. După alți șase ani, vă mulțumesc că ați venit, că ne-am îmbrățișat.

Sunt mulțumită că o parte din viața voastrăprinde un frumos contur, că mi-ați dăruit din nou o părticică din sufletul vostru cald, nuanțat cu flori pure și sper ca toată lumea să poată simți mereu bucuria revederii.

Cu toată dragostea, Dianei și Oxanei! <3…