Vinuri prețioase pentru timpul liber…

De fiecare dată când vreau să mă relaxez aleg un pahar de vin. Toți prietenii mei știu că dintre toate vinurile, îmi voi pune prima dată în pahar vinul roșu. Nu prea contează cu ce îl asociez… pur și simplu acela îmi place. Dar am gustat și din cele albe, rafinate și prețioase precum cele de la Vincon.

Unii veți spune că naturalul stă în butoiul din crama de acasă. Desigur… și eu am crescut prin zona viilor cu struguri roșii hibride, dar de când am ales să trăiesc și să studiez meleagurile vrâncene am descoperit că rafinamentul nu stă în butoi, ci în sticla cu eticheta care îți povestește.

Am încercat mai multe variante, dar evident am ales în final producătorul care niciodată nu m-a dezamăgit. Vinurile produse de Vincon sunt cele mai apreciate pe plan mondial, iar anul acesta ”au făcut-o lată”! Au luat toate medaliile de aur și de argint din competițiile internaționale.

La Concours Mondial De Bruxelles organizat la Bratislava anul acesta, s-au reunit 8.200 de vinuri, provenind din 50 de țări producătoare. La acest concurs, Vincon România a obţinut medalia de aur cu Ambrosio Cabernet Sauvignon 2008 şi medalia de argint cu Tămâioasa Românească 1996 Comoara Pivniţei.

De asemenea, Vinurile albe din portofoliul Vincon România au fost premiate la International Wine Contest Bucharest, obţinând 3 medalii de aur cu Ambrosio Tămâioasă Românească 2008 DOC Huşi, Comoara Pivniţei Tămâioasă Românească ’96 Pietroasa, Viţă Românească Tămâioasă Românească 2012 IG Dealurile Moldovei şi 2 medalii de argint cu Vinoteca Tămaioasă Românească ’89 DOC Pietroasa, Egregio Muscat Ottonel 2012 DOC Panciu.

De exemplu, gama de vinuri albe Ambrosio celebrează plăcerea de a trăi şi de a petrece momente deosebite împreună cu cei apropiaţi. Ambrosio este un vin creat special pentru timpul liber, atât de preţios.

Tămâioasa Românească este un vin versatil, care poate fi servit începând cu antreul şi terminând cu desertul. Recomandăm asocierea cu creveţi, somon, piept de pui, foie gras, brânzeturi Roquefort, iar la desert cu tarte de fructe, prăjituri cu migdale şi cremă de zahăr ars, la o temperatură de 8⁰ C – 12⁰ C.

Cabernet Sauvignon 2008 face parte din gama super premium Ambrosio, destinată segmentului HoReCa şi este un vin  ce impresionează  prin caracterul fructuos, intens colorat, cu tentă violacee în faza tânără şi rubinie la vârsta de peste 2 ani. Prin toate caracteristicile sale vinul exprimă vigoare, virilitate şi fortă având cea mai aleasă şi mai solidă reputaţie.

Se pare că toți oamenii implicați în păstrarea rafinamentului sunt consecvenți și competitivi și nu vor să dezamăgească gustul niciunui consumator. O masă bună, un vin bun… ce urmează? Rămâne de văzut.

Dacă tot plec în Japonia la sfârșitul lunii, renunț la un kilogram de cosmetice și pun in bagaj o sticlă de vin. Voi de care ziceți să duc să știe și japonezul ce e Vrancea și Vincon?

beciul domnesc DSC_8087

Reclame

2 gânduri despre &8222;Vinuri prețioase pentru timpul liber…&8221;

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s