“Ruşine” este cuvântul ce exprimă un sentiment de sfială, de jenă, cauzată de un insucces sau o greşeală. Aşa zice dicţionarul, dar şi sufletul celui care simte. Orice om este supus greşelii, dar nu orice om poate simţi ruşinea. Doar cei care au toate simţurile întregi cunosc acest sentiment.
Nu e nicio ruşine să simţi ruşinea. Dimpotrivă!
În contemporan, am sesizat personal că sentimentul de ruşine este din ce în e mai rar observat: pe stradă, pe trotuare, în mijloacele de transport, pe trecerea de pietoni, la şcoală, în colectiv, în instituţii de cultură, dar mai ales la nivel politic.
Ruşinea se resimte atunci când obrazul „îţi crapă” ori de câte ori ai încălcat regulile de bun simţ:
– când uiţi să-ţi iubeşti părinţii;
– când uiţi să fii sincer;
– când refuzi să faci ce spun părinţii (dacă ceea ce spun ei nu este ridicol);
– când ai trecut strada atunci când vine salvarea sau când orice maşină este atât de aproape încât nu are timp să frâneze;
– când refuzi să citeşti o carte doar pentru că „ţi se pare” neinteresant pentru viitorul tău;
– când iei o notă proastă şi nu recunoşti niciodată că ai meritat-o, dar nici nu te străduieşti să o îndrepţi;
– când urli în sala de clasă cu profesorul alături;
– când înjuri pe oricine fără să gândeşti că poate tu eşti cel care ar trebui să fie înjurat;
– când jigneşti fără argumente;
– când „joci murdar”, mai ales la nivel politic;
– când refuzi să munceşti sau să dai o mână de ajutor;
– când uiţi să respecţi liniştea altuia… lista poate continua la infinit, exemple sunt destule. Partea cu încălcatul legilor o las celor mai avizaţi decât mine.
Din păcate, ruşinea nu mai există!
Cu neruşinare, sistemul politic ne condamnă la frig şi foame; sectoare importante precum sănătatea şi educaţia sunt hrănite cu resturi, iar din 2014 vom plăti mai mult pentru toate, cu salariile deja îngheţate de mult timp.
Ca alternativă, beizadelele vor fi la adăpost cu ajutorul conturilor din Maldive şi Seychelles sau cu ajutorul conturilor umplute din banii de la fabricile de cherestea.
Alte beizadele care abia ştiu să scrie sau să citească, afişează un mare rânjet sfidător către oricare ar avea tupeu să se considere mai deştept. Vrea cineva să facă o clasificare a beizadelelor?… S-ar umple mii de pagini.
Şi totuşi, cum mai arată obrazul înroşit de ruşine? A mai văzut cineva?
Nu uita atunci când vei simţi acest sentiment, să spui totuşi, IARTĂ-MĂ!
Dezvăluiri învăluite 
Frumos!
multumesc mult!
ideal ar fi sa nu jignim deloc , nu sa jignim cand avem argumente !
Cat despre conducerea tarisoarei noastre – este ceea ce romanii potftit-au!
evident este ideal sa nu jignim, dar mai există situaţii cand limita rabdării nu mai e la locul ei, pentru că omul are un psihic, iar psihicul nu poate de fier decât atunci când domină nesimţirea! Asta era ideea!
stiu , dar vroiam sa spun ceva , nu doar sa laud tot articolul 😀 , yes !
🙂 multumesc ca ma citesti! şi multumesc si celorlalti! :X tot ce va rog e sa nu ramaneti indiferenti!
Nu ma mai modera atat ca nu spun prostii in public 😀
dar nu pot scoate optiunea selectiv! stiu ca nu spui prostii 😉
atunci serveste-ne niste comentarii care au meritat sa nu fie aprobate pentru a intelege si noi de ce preferi sa -ti dedici timp aprobarii 😀 hai ca e o provocare faina
am doar un spam si un comentariu al lui Ulise care nominaliza niste oameni. I-am explicat ca acele nominalizari nu aveau legatura cu articolul. in rest nu prea comenteaza lumea articolele mele. Fie ca nu prezintă interes, fie de teamă, fie din neştiinţă ca e bine să dezbaţi problema si prin asa ceva… etcetera 🙂 oricum, în blogging sunt abia la inceput şi cum spunea o „doamna mare a bloggingului”, totul se câştigă în timp!