Iarna lui Dorel

Şi uite aşa, as noapte, în timp ce lucram intens la o prezentare, internetul şi facebook-ul au bubuit de vestea că a început să ningă. Cred şi eu că au ajuns norii încărcaţi cu zăpadă de prin nord, că doar ei nu stau locului pe cer. Se mişcă, se mişcă şi iar se deplasează. M-am uitat eu aşa pe geam, dar fulgii încă erau firavi. Aşa că, atunci când un fost coleg de şcoală, a postat un foto cu fulgi mari de tot şi am zis oops, nu-i de glumă! Iar mi s-a dat tot programul peste cap!

Iarna nu este anotimpul meu preferat, din motivele expuse într-un alt articol (vezi „M-am născut între Carpaţi… Nasol”) şi nu am aşteptat-o nici acest an, pentru că la mine în cartier, încă este şantierul lui Dorel. Abia de câteva zile a adus câteva basculante cu pământ să acopere şanţurile şi numai umezeala zăpezii nu era binevenită.

Şi, aşa cum am prevăzut, cu toate că mi-am dorit să nu vină iarna cu zăpadă să nu transforme peisajul în mocirlă, aşa s-a şi întâmplat. Mocirla a luat locul peisajului alb, imediat ce zorii zilei şi-au făcut apariţia.
Dorel însă este ambiţios. A venit, a luat o cupă de pământ amestecată cu zăpadă şi a pus-o alături.

„Atât am putut face şefu`, să trăiţi! Mai mult nu se poate!”

Off… să-mi caut cizmele de cauciuc şi să mă înarmez cu răbdare! Să mă rog să bată vreun ZEFIR să usuce noroaiele!

Update: Şi pe la prânz am purces spre serviciu. M-am încălţat cu cizmele potrivite şi am păşit uşor prin mocirlă, pentru a nu-mi stropi şi haina.

Un pic mai departe, calea imi era taiata de doi muncitori adevarati! S-au oprit din lucru şi mi-au dat voie să trec prin ocolire, precum unei adevarate lady! hihihih .. .multumesc Dorele! a lipsit covorul roşu, dar m-am mulţumit cu cel din cărămizi căzute!