ODĂ PORCULUI

Măi fraţilor, mi s-au năruit toate speranţele! Dar aşa-i când ai aşteptări şi speri că faci o ispravă şi multe minuni. Deh, mi-a plăcut totuşi experienţa!

Să vă povestesc cum aflu eu că Primăria şi unii de la o societate prosperă de prin judeţ, care chipurile au oferit nişte locuri de muncă, organizează „pomana porcului” şi un concurs de „Odă porcului”.

Cum încă de la 1 decembrie mi-am propus să profit de orice pomană, că şi aşa al „treişpelea” salariu nici nu mai ţin minte de când nu l-am mai luat, am zis că şi aşa mă duc să  iau o casoletă, două de mâncare, măcar să fac şi ceva constructiv! Vorba aia! Nu se ştie niciodată de unde sare iepurele şi dacă nu joci, nu ai cum să câştigi.

Fotografie0223Am stat eu şi m-am frâmântat, dar nu prea mi-ar fi venit vreo idee bătăioasă fără echipă puternică, aşa că mi-am convins trei colegi să compunem o poezie, să o înscriem la concurs şi poate câştigăm şi noi un porc.

Au cam râs ei de mine, dar din glumă în serios, ne-am pus pe treabă şi am făcut ditamai brainstormingul de au ieşit trei poezii chiar, distrându-ne în acelaşi timp copios. Mai multe participări, mai multe şanse de câştig!

Şi m-am dus eu cu ele să le înscriu şi când am auzit că cei doi porci s-au împărţit în patru jumătăţi, am zis că ar fi imposibil să nu mă aleg măcar cu o jumate pe care să o împart la 4 ulterior, revenindu-ne fiecăruia sfertul unui picior şi a unei coaste (sau măcar unei urechi) :).Victoria, oricum, ar fi fost interesantă!

P1060292A fost cam friguţ, dar a fost distractiv în Piaţa Unirii, în aşteptarea premiului. Iar mi-am revăzut cunoştinţele de prin presă, iar am rămas fără baterie la aparatul foto, dar măcar am dansat cu “Omul de zăpadă”J şi am îmbrăţişat un “brad”! Apropos, unii au înţeles din materialul scris  pe blogul Adevărul  că nu îmi plac brazii! Ţin să precizez că ador brazii, dar să fie vii, la locul lor şi nu morţi sau omorâţi de noi, de dragul unui Crăciun de trei zile!

P1060271 P1060284

Revenind la ODA PORCULUI!Am aşteptat întârziatul verdict, ascultând Ansamblul “Ţara Vrancei”, imaginându-mi déjà cum fac un grătar, numai bun de udat cu vin fiert, din cel mai Merlot.

P1060298pomana (57)

Aiurea! De unde să ştiu eu, că visez cam mult!

Am auzit poeziile câştigătoare, două dintre ele chiar reuşite şi adresez felicitări pensionarilor câştigători. Dar cea de-a treia (fără să spun că din cele 3 poezii ale echipei mele, măcar una tot ar fi fost bună), părea ruptă din rândurile unui angajat al firmei sau al Primăriei. Dar zic, fie!

Fotografie0225A fost mai bună Angela Silion 🙂 care din întâmplare sau nu, am aflat că e coregrafa Ansamblului “Ţara Vrancei”. Măcar pentru prestaţia culturală şi merita şi ea juma` de porc 😉 Sâc!

Şi aşa au dispărut cele trei jumătăţi de porc!

Fotografie0226Dar mă întreb, pentru cele trei poezii, îmi dă şi mie o menţiune post-concurs, jumătatea aia rămasă întinsă în faţa scenei, neambalată şi (ne)dată? Întrebam şi eu aşa… că dau la schimb numele firmei si public şi una din poezii, cu mulţumiri pentru pomana porcului!

P1060291Hihihi… A fost o acţiune frumoasă şi binevenită! 🙂

Reclame

15 gânduri despre &8222;ODĂ PORCULUI&8221;

  1. A…Angela e doar pensionara „atasat cultural” la tot ce e manifestare artistica la Focsani si nu numa. Nu e coregrafa.

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s