Din seria Dorel: Nesimţire la nivel… incredibil. MOCIRLA de pe STRADA PLEVNEI

Se ştie că am un întreg serial despre ce face Dorel în ultimul an prin oraşul Focşani, mai ales la mine în cartier, pentru că am tot trăit cu speranţa că poate, poate ajunge şi la mine în faţa blocului să facă ceva, că de 20 de ani nu am văzut absolut nimic!

Am stat toată toamna în frig şi am aşteptat să se termine legăturile de tevi spre noua centrală; am aşteptat să acopere şanţurile şi tranşeele. După toate acestea a venit iarna, apoi a nins, apoi a plouat, terenul s-a craterizat din cauza netasării corespunzătoare şi zona s-a transformat într-o mare mocirlă în care s-au împotmolit toate maşinile, nemaivorbind despre faptul că nu puteai să ajungi curat undeva.

Am scris, am rugat să se pună o roabă de pietriş, am sunat la primărie să se facă ceva, NIMIC! „constructorii sunt în vacanţă şi nu are cine”.

Constructorii au reluat treaba, dar s-au uitat la mocirlă şi nu au luat nicio măsură.

Săptămâna trecută am lăudat faptul că deja a început să lucreze la amenajarea unei parcări, dar chiar dacă acea parcare deserveşte blocuri situate pe Bd-ul Unirii, m-am bucurat pentru că aşa se va degaja zona de aglomerarea de maşini lăsate în mocirlă şi teren viran cu boscheţi.

Ei bine, iar m-am bucurat când s-a apucat echipa de „Dorei” să toarne o alee să mai scăpăm de mocirlă, dar stupoare: „aleea a fost doar pentru scara 3 şi scara 2”. S-a oprit fix în faţa scării mele. În faţa aleii s-a mai continuat cu 300 grame de pietriş, iar restul mocirlei a fost lăsat de sămânţă pentru ca eu să mă împotmolesc în continuare, atât cu maşina, cât şi pieton.

Nu m-aş fi enervat astăzi dacă nu vedeam că în MOnitorul de Vrancea nu se lăuda iniţiativa de succes a acestor muncitori, care au turnat o „Alee pe strada Plevnei” (http://www.monitorulvn.ro/articole/aleea-de-pe-strada-plevnei-a-fost-pavata_2_160876.html) sau poate una şi jumătate. Doar că dragi ziarişti aţi OMIS să specificaţi prin faţa cărui bloc trece acea ALEE, al cărui „SCUMP LOCATAR” locuieşte. Deh, cititorii ziarului nu ştiu că strada Plevnei este constituită de fapt din multe alei, din multe blocuri dispuse paralel şi toate lucrările ce s-au efectuat în timp, niciodată nu au ajuns şi la mine în faţa blocului.

31alee dupa 31alee inainte

Ce vreţi domnilor antrepenori, Dorei, muncitori, brigadieri şi primărei? o mare ŞPAGĂ pentru o roabă de pietriş pe care sunteţi al dracului de datori să o puneţi acolo unde lăsaţi lucrările neterminate şi de mântuială?

Aleile se pavează pentru CINE? şi pentru o roabă de pietriş trebuie să avem pile?

Ptiu… SĂ vă fie ruşine!

Articolul laudativ la marea reconstrucţie este bun doar pentru ultima propoziţie: DEci, se poate! Da! Se poate, dar pentru cine se doreşte! ,

Insă pozele de mai jos sunt cele de astăzi şi reflectă altceva!

MOCIRLĂ pe strada PLEVNEI!

P1070669 P1070670 P1070671 P1070672 P1070674 P1070675 P1070676 P1070677 P1070686 P1070687 P1070688 P1070689 P1070690

 

 

3 gânduri despre &8222;Din seria Dorel: Nesimţire la nivel… incredibil. MOCIRLA de pe STRADA PLEVNEI&8221;

  1. chiar azi vorbeam cu sotia si am ajuns la comun acord cu [privire la faptul ca orasul acesta cu cat are parte de mai multe eforturi de modernizare cu atat are aspect mai respingator prin esecurile pe banda rulanta !

    • in loc să-si vada de treaba si sa termine o data cu circul, nu pun o roaba de pietris in plus, ca deh, nu le iese de o tuica! m-am saturat! tot timpul trebuie sa le iasa ceva, altfel nu se face nimic!

  2. In Focsani sunt trei tipuri de lucrari publice care ma irita – cele facute cu taraita ca sa se incadreze in termenele bancare (cum se intampla la voi, sensul giratoriu de la ex Gerald), cele facute de mantuiala ca sa aiba ce repara (Piata Unirii) si cele facute de pomana (corpul B Gara CFR).

    La Dorel i se spune „tuiculita” – creeaza dependenta de alcool. Mai sus i se spune „curcan” – carnea de curcan face bine la sanatate.

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s