La teatru nu se fluieră, se comunică!

La teatru nu se fluieră şi nu se comentează (în plus) în timpul spectacolului.

Unii ştiu, alţii nu!

La un spectacol de teatru nu vii ca la un concert de manele sau alt gen muzical, nici măcar ca la un bal de boboci sau chiar de absolvire.

Teatrul este mijlocul prin care

se comunică interdimensional. Este comunicarea dintre actor şi spectator şi invers, dintre trup şi spirit, dintre realitate şi ficţiune, dintre Pământ şi Univers.

Recent s-a încheiat ce-a de-a XXXII-a ediţie a Stagiunii Teatrale a Elevilor Vrânceni unde s-au întrecut în exerciţii teatrale 12 licee, fiecare cu proprii spectatori şi nu numai, sub atenta jurizare a regizorului Mihai Lungeanu şi criticului de teatru Marinela Ţepuş.

Trofeul a fost adjudecat de acelaşi liceu câştigător de anul trecut, pe bună dreptate, dar nu asta vreau să scot în evidenţă acum pentru că lor le voi dedica rânduri speciale.

Programul nu mi-a permis să particip la toate spectacolele din concurs, dar mi s-a părut de bun simţ să merg să văd ce au pregătit elevii de la liceul meu.

Piesa pregătită de ei s-a numit „Păpuşa”, după un text şi o regie a Olimpiei Săpunaru, o prietenă veche a micilor actori în devenire.

Titlul şi textul piesei a fost de inspiraţie filosofico-ironică a conservatorismului updatat în era tehnologiei şi noii generaţii de mentalităţi, despre pragul dintre viaţă şi moarte, despre lumea de azi şi lumea de dincolo etc., text ce putea fi înţeles cumva cu uşurinţă dacă aveai un minim de cultură generală sau pur şi simplu erai atent la poveste.

Dar, pentru că întotdeauna există un DAR, fie ce ţine de HAR, fie de circumstanţe, deseori se găsesc „cioturi” mergând prin pădure.

Copiii au muncit cu dăruire şi copleşiţi de emoţiile începătorului au încercat să fie o echipă şi să transmită mesajul publicului. Unii cu talent, alţii cu „transpiraţii”. Evident că nu se aşteptau să facă performanţă sau să câştige vreun premiu atât timp cât an de an, aceste pregătiri se fac doar pentru un concurs şi nu există ateliere de teatru permanent care să închege o echipă performantă şi cu o anume continuitate între generaţii. Chiar dacă pare imposibil, de la un liceu cu profil tehnic se pot desprinde viitori actori profesionişti.

Revenind!

Ca simplu spectator a trebuit să-mi inhib stările de dezamăgire, atunci când în sală auzeam comentarii indolente pe seama unor replici, atunci când auzeam zgomote de maidan de la persoane venite parcă special să saboteze liniştea sălii şi să încurce actorii, să văd că unora le lipseşte respectul pentru efortul colegilor de pe scenă, să văd că pur si simplu nu au avut bunul simţ (acei spectatori needucaţi) să stea acasă sau afară dacă preferă alt gen de spectacole.

La teatru nu vii să-şi baţi joc de actori! La teatru vii din respect pentru actul de cultură! Iar la sfârşitul spectacolului SE APLAUDĂ şi nu se lasă actorii să se încline la scaunele pe care le-aţi eliberat din graba de a ieşi din sală.

DACĂ NU ŞTII SĂ RESPECŢI, MAI BINE NU IEŞI DIN CASĂ!

La final, multe felicitări elevilor „mici actori” ai C.T. „Edmond Nicolau”, tuturor liceelor participante şi tuturor spectatorilor educaţi!

FOTO din spectacolul „PĂPUŞA” de Olimpia Săpunaru! (Notă: scuze pentru calitatea fotografiilor!)

P1070813 P1070815 P1070816 P1070817 P1070818 P1070819 P1070820 P1070821 P1070822 P1070823 P1070824 P1070825 P1070826 P1070827 P1070828 P1070829 P1070830 P1070831 P1070832  P1070834 P1070835 P1070836 P1070837 P1070838 P1070839 P1070840 P1070841 P1070843 P1070844

Un gând despre &8222;La teatru nu se fluieră, se comunică!&8221;

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s