Deunăzi, m-am gândit să revăd Cascada Putnei, o arie protejată formată în strate geologice mixte, intens tectonizate, cu jgheaburi şi marmite adâncite în Gresie de Kliwa, la contactul cu rama montană, pe râul Putna, nu prea departe de Tulnici, Vrancea.
De acum doi ani şi până în prezent, mi s-a părut că jgheabul principal s-a adâncit şi mai mult, şuvoiul de apă cădea în ritm ameţitor izbindu-se cu putere şi într-o parte, şi în cealaltă.
O atmosferă încărcată, atât de zgomot, de vapori de apă în stratul inferior, dar şi de norii grei ce acopereau cerul!
Un sentiment ciudat m-a învăluit, nu ştiu dacă din pricina faptului că popasul de alături era părăsit sau pentru faptul că turiştii mai vin pe aici doar pe la sfârşitul săptămânii. Am fotografiat-o din nou, pentru ca atunci când va fi nevoie, să pot face o poveste a evoluţiei propriei adânciri a râului în albie.
Am descărcat fotografiile şi acel sentiment ciudat pe care îl avusesem s-ar părea că era „salutul bucuros al unei fantome ce se odihnea în cascadă”. Seamănă cu un dac sau cu un răzeş?
O vedeţi şi voi?
Dezvăluiri învăluite 
Iti recomand sa te mai duci inca o data in zona respectiva. Am senzatia ca nu este „fantoma”, ci un desen „natural” in stanca. Felicitari 🙂
probabil ca este desen natural, dar acest desen nu l-am mai surprins cu alte ocazii! Daca voi mai ave timp, ma voi duce din nou! Odihneasca-se in pace toti cei care si-au pierdut viata aici!
foarte frumos@! curios e faptul ca nu ai observat cu ochiul liber la fata locului !
cu ochiul liber nu se vede asa ceva si nici in alte poze din acelasi unghi
Natura rămâne cel mai talentat artist!