Sunt convinsă că o parte dintre prietenii mei aşteaptă să postez ceva interesant din ce am trăit vara asta, din ce am acumulat, din ce am simţit… e mult de zis şi, uneori, aglomeraţia de „mult” te inhibă! Când nu le scrii la „cald” trece mult mai mult până le aranjezi într’o ordine, aşa că trecem la o chestiune, care pe mine astăzi, m-a fascinat puţin.
Deseori, în copilăria mea vedeam în curţile vecinilor sau a rudelor o anumită floare. Avea un aspect, cel puţin pentru mine, un pic ciudat.
NIci crin românesc, nici „creasta cocoşului”, niciodată nu am ştiut cu ce să o asociez. Cum nimeni nu s-a născut învăţat şi nici specialist în horticultură nu poate fi oricare, chiar dacă am studiat puţină biologie la viaţa mea, ar fi fost chiar culmea să ştiu istoricul tuturor florilor.
Aşa că am dat-o uitării vreo 30 de ani!
Paradoxal, cineva mi-a povestit astăzi despre o floare din ţinuturile natale. O specie de lalea pe care şi olandezii cică ar fi râvnit’o, dar nu au putut să o importe, nici legal, nici ilegal!
Laleaua kurdă!
Interesantă floare!
Endemismul kurd creşte foarte bine în Turcia, dar înfrumuseţează curţile vecinilor mei din Moldova sudică. Ce ţi-e şi cu otomanismul ăsta istoric!
Până şi prin flori se rescrie istoria! Parcă şi tu cunoşti această floare, nu-i aşa?
Dezvăluiri învăluite 
avem rabdare
Mi-o amintesc şi eu, tot din copilărie. Aşa că extinde-i arealul şi în Moldova centrală. 🙂
Pare o floare trista ce priveste in jos aparandu-se de ploi sau de cerul senin prin frunzele-i spin.