Veşti de ieri şi de azi…

unu:  opinia capătă importanţă, aşa că am fost invitată să vizitez staţia de epurare a CUP, chiar dacă mi-a fost departe gândul să-i acuz de ceva. DAr e bine. Ţin la imaginea lor şi le pasă! Abia aştept să dezvolt subiectul. Chiar îi rog şi pe cei de la AviPutna şi Premium Pork să mă invite, aşa poate că dezvolt subiectul într-un eventual studiu de caz, de eficienţă şi dezvoltare locală (n.r. chestia nefiind gluma); P.S. alora care consideră că un grup de orăşeni trebuie să suporte mirosul de rahat de dragul dorinţei de a mânca BIO, se înşală… că noi am fi fraieri şi alţii deştepţi. În primul rând, suprafaţa îngrăşată cu dejecţiile respective nu poate acoperi necesarul de hrană a populaţiei focşănene. Pe de altă parte, nici vântul nu bate ca la ţară, măi dragă măi! … ar mai fi de zis, dar cu unii degeaba te pui. ..

punctul doi zice că de ieri seară, am început o activitate foarte migăloasă. Abia am terminat-o. Am prelucrat şi procesat o găleată de merişoare, culese neselectiv. Voi ştiţi ce înseamnă asta? imaginati-vă asta după ce daţi search pe google în caz de nu ştiţi ce-s alea merişoare. Aşa că mi-am înnegrit degetele şi am făcut dulceaţă, vreo 13 borcane, cu care voi garnisi fripturile la iarnă şi am pus şi la murat vreo 7 borcane mai mari. Nu ştiu ce o sa iasă, dar cum vor ieşi, aşa le voi consuma!

la punctul trei aş vrea să vă mărturisesc că am plecat să corectez nişte teze la bac`ul de toamnă şi chiar îmi imaginam că o să colectez iar un volum de perle. Nu am găsit mare lucru, pentru că cei care nu ştiu nimic, nici perle nu ştiu a scrie; Am găsit însă o chestie drăguţă foc, pe care nu aş numi-o perlă, ci mai degrabă o dorinţă ascunsă, fie de a trăi aşa ceva, fie de a umple pagina cu ceva drăguţ.

Sună cam aşa: „Parisul este un oraş foarte vizitat. Are muzee, SanSelizeu, dar acolo tinerii îşi jură iubire şi cumpără un lacăt pe care îl încuie cu cheia şi aruncă cheia în râu. Alţii se iubesc pe turnul Efăl şi  trandafiri.”

Pentru ziua de azi, ne pregătim intens să ajungem în Piaţa Unirii, pe la ora 18, să o „spălam cu parfum”!

Să auzim de bine!

merisor

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Veşti de ieri şi de azi…&8221;

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s