În liniştea ce m-a cuprins
Am auzit un sunet surd.
Era o pasăre, un guguştiuc,
Şi îmi cânta din vocea tristă.
Deodată dorul m-a ucis
Cu zilele de vară, de la ţară,
Când lungi vacanţe eu simţeam
Pe prispa mea de catifea.
Citeam şi mă imaginam
Cu totul în poveste,
Spre seară doar bunicii nu tăceau,
Prin boltă auzeam adese`…
Mi-e dor acum de mama mea
Şi de vacanţa de pe prispă,
mi-a amintit un guguştiuc,
Cât e de rău să fii O TRISTĂ!
Sursa foto: pasaridinromania.com
Reclame
😦
Și eu am o familie de guguștiuci, chiar pe stâlpul din fața balconului. Dar nu sunt trist.
🙂 m/a luat nostalgia dupa vacanta! 🙂