Tu ce faci când plouă? Vrei să bei puţin vin?

Joi a plouat urât (adica pe 20 noiembrie)! Temperatura era atât de scăzută încât nu te gândeai nicicum să ieşi afară din plapumă, darămite afară din casă. NU-i aşa că şi tu te  gândeşti la cele trei opţiuni din popor, pe vreme de asta? 😀

Iaca, eu nu am ales nici sa dorm, nici sa număr bani şi nici să „trândăvesc”, pentru că am avut o invitaţie mai veche să descopăr ceva, dar am tot amânat, până când am ales această zi ploioasă!

Ce credeţi că am făcut? hihihi–- păi când nu alegi una dintre cele trei opţiuni, poţi hotărî o variantă atrăgătoare tare, motivantă şi care îţi încălzeşte muşchii şi sinusurile într-o zi ploioasă de joi.

Urci în maşină, parcurgi vreo zece kilometri pe şoseaua Focşani – Odobeşti, apoi faci dreapta pe şoseaua Odobeşti- Jariştea şi nu prea mult după ce treci de spital, faci stânga iară pe un drum pietruit, care urcă frumosul glacis subcarpatic, pe care sunt situate faimoasele vii odobeştene şi câteva dintre conacele sale.

IMG_20141120_115812Din păcate, pe acel drum, casele vechi, boiereşti, aproape că s-au transformat în ruine, dar la capătul superior al drumului, conacul generalului Raşcu, erou al Primului Război Mondial, va fi să fie salvat cu siguranţă. Asta pentru că domeniul a fost cumpărat de un investitor italian, care a vrut să aducă o bucăţică de suflet italian în Podgoria Odobeştilor.

IMG_20141120_115912Familia Mosconi a investit în povestea Cramei Tenuta din Odobeşti, iar numele generalului Raşcu se află la loc de cinste.

Prin îngrijirea podgoriei din zonă şi procesarea strugurilor pe baza unei tehnologii moderne de provenienţă italiană, vrea să transforme vinul în poezie.

IMG_20141120_110328 IMG_20141120_113718 IMG_20141120_110749Vinurile tinere, seci, din gama Riesling, Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Băbească Gri sau vestita Şarba aşteaptă în vasele sclipitoare să ajungă la maturitate. Pe un alt şir, un Merlot rubiniu îţi desfundă sinusurile până sus, dar noul Rose din 2014, diferă de cel din anul 2013, pentru că îţi pătrunde toate simţurile cu aroma sa tânără de „codană”.

Printre vase şi zgomotul de fond al procesului de filtrare, Fabrizio Mosconi mă întâmpină cu un salut şi bucuros de vizită, dar repede îşi îndeasă fesul pe cap şi aleargă repejor de la un vas la altul, degustă, se îngrijeşte mereu să fie totul bine. Este la fel de pasionat ca cei din podgoria Dealu Mare, care după o viaţă de muncă, şi-au retras viaţa într-un colţ de rai pentru pasiunile latente.Nu l-am pozat, pentru că am avut mâinile ocupate să fac cunoştinţă cu dumnealui, dar e acolo permanent, vă asigur.

IMG_20141120_110755Pasiune şi tradiţie. Asta defineşte vinurile seci ale cramei Tenuta din Odobeşti, care încearcă să-şi construiască faima încă din 2006.

Chiar dacă vremea este gri, podgoria se poate urmări cu privirea până departe. Poţi vedea cum cad în trepte rândurile de viţă de vie, scăldate gradual de razele soarelui în perioada de coacere, iar în capătul acestea, rândurile noi de Sauvignon Blanc, recent plantate cu asistenţă franceză de specialitate, îşi aşteaptă anul de rodire şi mâinile dispuse să culeagă.

Crama Tenuta din Odobeşti procesează un milion de litri de vin din struguri atent selecţionaţi, iar George, responsabilul cu calitatea, are grijă să fie atent să intre în procesare doar strugurii care corespund calităţii impuse. După deciorchinare, boabele sunt presate, iar sucul proaspăt de struguri se transportă în direcţia potrivită.

 IMG_20141120_113903 IMG_20141120_113718A fost o încântare să vizitez crama Tenuta, iar vinurile de acolo cu siguranţă vor încânta şi simţurile consumatorilor, aşa cum mi le-a încântat mie.

Cele mai vechi vinuri sunt din gama Merlot, puse cu grijă în beciuri încă din anul înfiinţării cramei, adică 2006, şi ca să ajungi la ele, traversezi prin beciuri spaţiul de legătură dintre cramă şi conacul Raşcu ce aşteaptă să fie renovat. Beciuri superbe, cu temperatura constantă de 10 grade, cu o sală în mijloc ce se va transforma într-un salon de degustare.

IMG_20141120_115843

IMG_20141120_114517 IMG_20141120_114446 IMG_20141120_114553 IMG_20141120_115432S-a aşezat deja primul praf pe sticle, iar dacă doriţi să-l achiziţionaţi acum, o puteţi face în schimbul unei sume destul de mici, de doar 40 de lei. Nu ar fi o investiţie rea, mai ales că se ştie că timpul va trece, iar preţul unei sticle va creşte cu siguranţă.

IMG_20141120_114652

IMG_20141120_115230Sticla voastră e acolo. O alegeţi, iar după ce o desfaceţi, puneţi puţin în pahar, aşteptaţi puţin să se oxigeneze, apoi sunteţi gata să şoptiţi măcar o strofă  din poezia „Rafaello”, fie la o ureche, fie către bolta palatină!

Crama Tenuta din Odobeşti, fie pe vreme însorită, fie pe vreme ploioasă are porţile deschise şi pavajele din gresie naturală pregătite pentru toţi vizitatorii, pe strada Măgura nr. 1. Eu le voi duce vinurile, departe, tocmai în Ţara Soarelui Răsare.

IMG_20141120_120600 IMG_20141120_120613

Anunțuri

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s