Efectele cutremurului din 22 noiembrie în şcoala mea

Bine, clar nu e a mea, nu am primit-o cadou 🙂 dar acolo îmi desfăşor activitatea. Am revăzut nişte fotografii pe care nu am apucat să le postez şi pentru a nu le lăsa la prăfuit în computer, m-am gândit să le postez, chiar dacă puţin mai târziu.

S-au scris şi articole de presă pe temă, s-a specificat şi faptul că în urma cutremurului de suprafaţă din 22 noiembrie 2014 au fost afectate mai multe şcoli şi grădiniţe, dar şi alte clădiri, însă ceea ce nu am pozat nu am cum să vă arăt.

E firesc ca în urma unui cutremur de suprafaţă, pagubele să fie mult mai mari în zona epicentrală, decât la capătul undei seismice. Asta a fost mărişor, aşa că renovările de mântuială sau care au fost realizate de mult timp, au început să fie afectate.

Aşa a fost cazul şi în şcoala mea. S-a renovat în urmă cu zece ani, nu cred că a fost afectată structura de rezistenţă, dar luni, la două zile după cutremur, am constatat cu toţii că aproape toţi pereţii au crăpat şi la toate îmbinările a căzut tencuiala. Un peisaj nu tocmai plăcut, iar sălile de curs arată ca după un război. Să vedem cum se va proceda cu reparaţiile, pentru că se ştie, e mai greu cu fondurile. Poate că va fi bine şi data viitoare, cei care vor repara vor fi mai responsabili.

În imagini este ceea ce am surprins după cutremur. „Peisajul” nu este tocmai plăcut!

P1120471 P1120472 P1120473 P1120474 P1120475 P1120481 P1120482

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Efectele cutremurului din 22 noiembrie în şcoala mea&8221;

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s