Ptiu! de ce nu m-am făcut inginer?

Chiar aşa! Să mor de am gândit pragmatic când mi-am ales meseria! DELOC! DE altfel, eu chiar mă consider pământeană, pragmatică şi cât de cât realistă şi raţională. A nu se confunda noţiunile, vă rog frumos, cu altele care mă enervează şi pe care nu-mi face plăcere să le repet.

DAcă mă făceam inginer, poate că nu aş fi fost atât de sensibilă la mizerii, poate nu mă mai atacam la nesimţirea unora, ipocrizia altora, nu mă complăceam pe aici, nu mai aşteptam cu optimism să se acorde respect profesorilor şi poate plecam naibii din ţară, la munci bine plătite şi chiar dacă departe de părinţi. Măcar aveam cu ce să-i ajut, nu să tot aştept că se va putea şi în ţara mea şi să ies la pensie aşteptând.

Dacă eram inginer, meseriaş şi specialist în sudură, acum puteam alege să plec EU şi nu să vă spun vouă, că un amic foarte bun al meu, plecat şi foarte serios, caută aşa ceva, pentru o companie super meseriaşă şi serioasă.

Aş fi avut eu salariul uriaş şi de neimaginat pentru nişte miziclicuri de proiecte, aş fi lucrat în condiţii foarte bune şi mi-aş fi asigurat după un an de muncă, chiar şi pensia ce nu mi-ar ajunge pe viitor cu siguranţă, doar din salariul de profesor.

Să recapitulez?

„Se caută inginer, specialist în sudură, care să ştie engleză scrisă şi vorbită, să lucre pentru o companie meseriaşă în străinătătate şi care va munci şi va fi recompensat în condiţii de lux”. Pentru detalii, scrieti-mi un mail. DE ce nu s-a găsit până acum? e mai greu cu meseriaşii. Ei mereu au locuri de muncă, sunt greu de găsit, iar cei care ii cunaoste amicul meu sunt ocupati în alte colturi ale lumii.

Şi eu, si el, ne-am gandit ca poate stiti voi pe careva?