Ceaţă şi tristeţe

Au început să mă sperie premoniţiile!

În urmă cu o lună, visam, adică trăiam un coşmar. Se făcea că mătuşa mea, adică sora cea mai mare a tatălui meu a păţit ceva. M-am trezit speriată, evident. Arareori mi s-a întâmplat o chestie egală cu panica sau angoasa, dar de fiecare dată s-a adeverit că nu minte. (Notă: nu aveţi cum să mă credeţi, dar eu am prevăzut chiar cutremurul din 22 noiembrie. Stiu că sună SF, dar eu ştiu că nu mint).

Drept urmare, angoasa mea nu a fost departe de adevăr, mi-am vizitat mătuşa la câteva zile după coşmar. Căzuse, îşi luxase un şold, era neputincioasă. La 82 de ani, orice lovitură contează.

Am stat de vorbă, ne-am povestit, ne-am spus ce era de spus, am plâns de necaz, am sunat la unul din copiii săi, l-am făcut oale şi ulcele şi am plecat!

Am plecat spre casă, apoi peste continente, mări şi ţări, am revenit acasă, m-a copleşit un val de tristeţe amestecată cu de toate, toate până când astăzi, am trecut din nou pe lângă curtea mătuşii mele. Nu mai avea rost să intru. Era becul aprins, afară. Un obicei, prin care la mine la ţară se ţine becul aprins după ceremonia de înmormântare, timp de 40 de zile.

După alte 5 minute am aflat că a murit! A murit! semăna picătură de apă cu bunica mea. DE aia o iubeam, în felul meu! chiar dacă nu eram zilnic împreună, chiar dacă aproape nimeni nu o iubea datorită caracterului „răutacios”, nici pe bunica mea, nici pe mătuşa mea sau pe oricare din familie, nu am reuşit să le port vreodată duşmănie.

Nu am fost de acord niciodată cu comportamentul lor, dar am încercat să îi înţeleg pe toţi şi să le explic că nu aşa se trăieşte. Atunci când nu ai cu cine, nu poţi decât să le arăţi iubire, pentru fiecare în parte.

Draga mea mătuşă! Regret enorm că te-am pierdut, chiar dacă nu ai să mă citeşti vreodată; regret enorm că ai plecat, dar ştiu sigur că acolo vei avea linişte şi pace şi nimeni nu te va mai certa sau te va pune în situaţia imposibilă să părtineşti. Ai fost oropsită şi bătută de bărbat, iar copiii te-au părăsit după ce au înţeles că nu ai cum să le împaci orgoliile. Dar, poate că te vor lăsa să te odihneşti în pace şi sper ca măcar 5 minute din viaţa lor, să regrete că nu ţi-au spus vreodată „te iubesc mamă”!

Draga mea mătuşă, odihneşte-te în pace şi mulţumesc că m-ai iubit şi am apucat să ne vedem înainte de veşnicia ta!

P1000268

4 gânduri despre &8222;Ceaţă şi tristeţe&8221;

    • nu am scris sa primesc condoleante, dar le accept! am scris sa ramana pentru vecie, la fel ca si amintirile! paote, candva, cineva (in era internetului) va cauta, dar ma indoiesc ca va cauta acest nume, va gasi cateva cuvinte din suflet! m/as bucura sa poata cauta pe google si mortii, dar nici macar nu le da prin cap, cred!

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s