Nu-i aşa că aţi fost toată ziua bombardaţi cu vestea asta? Hai măi! nu fiţi răi! suportaţi-mă şi pe mine o ţârâ, ce naiba? chiar toţi să facă rating şi eu să n-am nicio vizualizare pe ziua de azi, mai ales când is cutremure, prăpăduri, chestii astronomice? Un pic de zâmbet, mai ales că în inima Europei, un subiect prea delicat bubuie ordinea lumii şi dezbină societatea!
Deci! As` noapte, am ratat fenomenul de la 3 dimineata!
Păi dacă nu se anunţă şi el ca la meteo, nah, ne ia aşa prin surprindere! măcar de ar fi fost Revelionu`, să fi stat si eu trează, dar nici aşa nu stăteam! La mine e linişte, întuneric beznă şi ziua dacă vrei, dormi ca şi noaptea, fix ca după o petrecere nebună cu baie de şampanie, adicatelea buştean!
Încă de dimineaţă, m-a întrebat un copil dacă am văzut cerul as noapte! Wow, zic! ce faină întrebare! dar fiind atât de vagă, nu mi-am imaginat ce vrea să zică. Cică era aşa o lumină ciudată!
Am muncit eu ce am mai muncit, iar pe la prânz, alţii 10 mă aşteptau să-mi povestească ce wow sfârşitul lumii vine acu` şi ce flamă i-a luat la 3 dimineaţă.
– Aha, zic, de aia veniţi adormiţi la şcoală? Staţi chiauni până dimineaţă şi aveţi impresia că vă vizitează extratereştrii şi mai vedeţi şi cerul portocaliu?
– NUuuuuuu, dooaamnaaa! Uitaţi stirile pe net! Şi în două secunde aveam un smartphone în mână, conectat la internet! Ce ţi-e şi cu tehnologia asta! Noroc că apucasem să scriu lecţia pe tablă, altfel pierdeam în atacuri de panică, fetele!
Ptii, drăcie! Vorba unui comentator pe ştire: „As noapte s.a născut Iiisus pe stil vechi” sau „a circulat Dumnezeu cu faza lungă” …
Chiar îmi pare rău că nu l-am văzut! Cred că a fost fain! Titluri pompoase domnle` si multe confuzii de termeni. Că meteorit, că asteroid, că meteor (îhî), dar să fie cometă? Ferească Dumnezeu! Dacă era cometă, vedeaţi astă seară petrecere? NIK. Iar în ce priveşte zgomotul, căutaţi info despre noţiunea de Bang Sonic! NU strică, în caz de nu aveţi idee ce e!
Apropos! La mulţi ani Ioanelor şi Ionilor şi derivatelor, cu ocazia Sfantului Ion!
Pe final, cred că v-ar interesa cumva şi o explicaţie de specialitate. Am ales pe asta, pentru că din întâmplare îl cunosc pe specialist şi chiar am încredere în el. Aşa că vă las vorbe lui Adrian Şonka, dar şi linkul la articolul complet.
„Am văzut un filmuleţ în care se vede un fenomen destul de strălucitor, cât să te trezească din somn. A fost văzut din mai multe locuri, cel mai probabil este vorba despre un meteor care putea avea de la câţiva zeci de centimetri la nu mai mult de doi trei metri. Fenomenul este unul normal pentru o planetă dintr-un sistem solar“, a explicat Adrian Şonka, asistent de cercetare în cadrul Institutului Astronomic al Academiei Române.
Şonka a mai spus, pentru „Adevărul“, că un asemenea fenomen se petrece de câteva ori pe an. De asemenea, a subliniat că, dacă ar exista filmări din mai multe unghiuri, s-ar putea determina inclusiv punctul unde a atins pământul, dacă nu cumva s-a dezintegrat în atmosferă.
„A fost vorba despre un meteor foarte strălucitor. Termenul corect este de bolid. Probabil e vorba despre un mini-asteroid care se rotea în jurul Soarelui şi care a avut ghinion. A început anul cu stângul: a intrat în atmosfera Pământului şi s-a dezintegrat“, a mai spus Adrian Şonka.
„
Eu dormeam bustean, si acum chiar regret ca am pierdut ”minunea”.
Ps. Pun pariu ca maine nu se va discuta la scoala despre atentatul din Franta…
nu stiu ce se va discuta maine la scoala 🙂 o sa fiu libera! din cum ii cunosc pe cei cu care interactionez, nu ma indoiesc ca nu stiu ce e ala terorism, doar ca e foarte trist ca terorismul se identifica cu o anumita idee religioasa, iar in privinta asta, ar trebui mai multe explicatii despre toleranta si intoleranta, fanatism si amestecul dogmelor cu alte politici!