Cu mai puţin de un an în urmă, am întâlnit o bâtrânică. Avea vârsta de peste 80 de ani, dar era foarte veselă şi plină de viaţă, doar că avea un mare regret. Probabil că acelaşi regret avem şi acelaşi lucru ni-l dorim şi noi, doar că fiecare ne exprimăm în mod diferit. Unii cu tristeţe, alţii chiar cu lacrimi. Totul însă este, de fapt, o imensă luptă.
O luptă pentru supravieţuire. Nimeni nu vrea să moară. Nimeni nu-şi doreşte asta şi, cu toate acestea, ne naştem cu această certitudine. Doar că moartea vine în mod diferit, şi e trist că la unii vine prea devreme şi cu mult înainte să fie dorită.
Off! Nu doresc să abordez cu cinism situaţia, dar este o chestiune care macină pe toată lumea, cel puţin de la o vârstă.
Cineva îmi spunea, deunăzi, că cel care nu are cel puţin o mică depresie gândindu-se că va veni într-o zi moartea, acela nu e om normal. Poate că da!
Dezvăluiri învăluite 
UEZENMUD UEREM AŢAIV AERIBUI AETRAOM
AETRAOM AERIBUI AŢAIV UEREM UEZENMUD
MOARTEA IUBIREA VIAŢA MEREU DUMNEZEU
Pe marginea unui pîrîiaş privind sclipire de o clipă-eternă-n apa-i de cristal ochi viu
şi limpede curgînd sclipind clip-licărire-clopot un fluture cioplind în aer rar aerul zărilor
în zori ascult fiind pliu prea pur şi plin şi gol foşnetul mişcării inimii vibraţia rădăcinii şi-arborilor şoaptele ierbii şi-ale florilor şi norilor năuci văi dealuri oi vis viselor şi ale sensurilor non, şi ale vorbelor de dor, direct
sînt Liber Viu şi Mort şi simt simţind astfel vid-vag text scrijelitul penei de năuc pe foaie de argint
chiar şi-ale lor acelor mîngîieri rar adierilor şi razelor de sori adăugînd cu,vîntul început,şi,sfîrşitul
îngînînd profunda minunea-a versurile nemuritoarelor de armonii din dor păsări albine stele şi,
deodată se trezi fiind simplă şi neştiută moleculă de-apă curgînd rostogolindu-se la infinit
în veşnicia ciclurilor făr’ de capăt şi noimă date mură-n gură nătă şi fleţelor de turme zer de-a valma hău
CÎND,
tocmai copiilor nu le este CHIAR DELOC
frică de frica cea de moarte şi nici gîndul la dînsa nu le este „corvoadă-ofrandă” stupoare, lanţ, laţ,
organ
IAR,
eternitatea lor nu are-n niciun fel nevoie, nici de seriozitatea AbsurdA şi nici de-Oglinda ACEASTA
şi nici de cea mai mică-mititică-explicaţie inteligentă şi dusă apăsare în CîrcA omului strivit încovoiat contorsionat de propria-i aprigă obsesie inoculată-n virtutea unor şcoli, şcolilor şi educaţiilor social-siluitoare permanent doar aparentă JOACĂ inocentă pură, film, poveste şi poveşti, iluzii şi dresaj.
Dar unde se tot duce apa pîrîiaşului acesta-al nostru fin far care se pierde neştiut nu doar ca printr-un farmec vag şi magic în mări şi-oceane, zări nouri Cosmos şi-iar,
iar izvorăşte sens somn învolburat tact necunoscut într-un „perpetuum mobile” la infinit trecînd rol invizibil veşnic pe sub şir rar, de nevăzut, imense, bolţile unor „gates DE AUR of delirium”, HAR, FUM şi FIR
firesc?
………………………………………………………………………………….semnează : Petre Grigorescu
………………………………………………………………………………………………………………………………..
multumesc foarte mult Petre! cu siguranta se vor bucura si cei care vor citi comentariul tau si vor asculta si melodiile pe care cu drag ni le oferi!