Tăcerea nu rezolvă nimic! Insistenţa? Da!

Când începi a ţipa, până şi Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice reacţionează. Da, DA! culmea e că, spre deosebire de Dorel, care de altfel el nu face decât să execute ce zice brigadierul, „tăietorul de copaci” s-a mişcat mult mai repede! O adevărată performanţă şi promptitudine de 3 zile şi un week end, faţă timpul alocat pentru turnarea aleii peste o mocirlă ce m-a scos din minţi câteva luni. (a se vedea arhiva cu Dorel… )

Bun! Să vedeţi ispravă demnă de laudă. A bătut vântul în ultima săptămână foarte tare. În rafale de peste 40 km pe oră. Pe aici pe la noi bate vântul oricum. Şi la propriu, şi la figurat! Dar să trecem peste! 😀

Speriată fiind, adică eu, de vânt şi de riscul de „căderi de crengi din copac” fix pe maşina mea, nu că ar fi fost prima dată, am alergat repede să sesizez chestiunea şi să-i chem să igienizeze. Eram obişnuită cu faptul că aşteptatul se transformă în „mult şi bine” dacă nu iei atitudine fermă.

De altfel, vineri, pe la prânz, am dat nas în nas cu directorul şi responsabilul de  brigadă „de tăietori de copaci”, foarte amabili, foarte drăguţi, neaşteptat de neaşteptat şi care mi-au promis ferm că luni, adică acum două zile, vor rezolva problema, având în vedere faptul că vinerea, la prânz, chiar nu mai are cine. Bine zic, cu inima la gât, ştiind câte coduri galbene s-au tot emis! Inima la gât am avut-o tot week end-ul!

 rufrufMarţi seară, copacul era la fel de rufuit! Evident că m-am enervat! Şi am scris şi am sunat. Am ţipat şi pe facebook, am scris pe la ziar ceva, dar subtil cu gândul că dacă azi nu se rezolvă, alertez toată blogosfera şi trezesc primarul pentru „al 5 lea mandat”! 😀

Au venit domnle`! dis de dimineaţă! nici nu apucasem să-mi beau cafeaua! Păi, nu ştiu dacă după ce am făcut „Cântarea României” domnului Director, dar cert este că, muncitorii – săracii de ei, care erau aşa de inocenţi (mi-erau chiar dragi că mâncau pufuleţi din cauză de miercuri), mi-au făcut copăcelul bobocel.

P1150387

Acum poate să bată vântul! Drăguţi cei de la Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice, Focşani! 🙂

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Tăcerea nu rezolvă nimic! Insistenţa? Da!&8221;

  1. Lucram la un moment dat prin tinereţe la o intreprindere „de stat”. Eram într-un birou, personal tesa. Veneau zilnic zeci de hârtii, referate, cereri fel de fel. Toate se puneau frumos într-o tavă de documente sau teanc pe birou. După care, la intervale regulate, se făcea „curat” şi toate ajungeau la coş. Văzând uimirea de pe faţa mea, un şef de birou mai bătrân mi-a explicat fenomenul şi bunul mers al lucrurilor. Făcându-mi astfel instructajul DMH (pentru necunoscători Direcţia Mişcării Hârtiilor)
    – Orice hârtie sau solicitare de care nu întreabă nimeni sau nu se revine pentru a cere răspuns în maxim 3 zile înseamnă că nu e urgentă şi poate fi aruncată. Sigur se va reveni cu alta atunci când va fi cazul!
    Se pare că tu ai revenit cu urgenţa 🙂

  2. -Ce faci mah aici cu briceagul ?
    -Tai copacul, nu vezi ?!
    – Si n-ai topor ?
    – Ba da, dar is platit la ora !

    Tacerea e de aur, dar numai in biserica.
    Razboiul se castiga cu victorii mici. Numai sa fie multe.
    Succes !

    PS: Si parca e mai frumusel asa, copacul asta 🙂

  3. Corect. De asta ar fi de aur, daca ar fi.
    Exista totusi o tacere placuta si odihnitoare dar numai atunci cand biserica e goala .Si deschisa, pentru a putea intra sa simti. 🙂

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s