Și morții primesc scrisori, dar mai ales facturi

O chestiune cât se poate de firească este faptul că un mort continuă să aibă cutia poștală plină, în fiecare zi, având în vedere că ei sunt capabili chiar să și voteze. NU mai miră pe nimeni, nimic.

Alături de mine a stat un nene, care la venerabila vârstă de, cred, 90 de ani, ori ceva de genul a murit. A murit în urmă cu doi ani. Apucasem să îmi iau la revedere înainte să plec în Japonia. Când m-am întors

nu l-am mai găsit.

Mă obișnuise prezența lui, saluturile zilnice timp de 20 de ani. Mereu îmi spunea ”duduia Alexandra” pentru că, zicea el, fiind de modă veche și viță nobilă, așa se spune femeilor care nu arată nici copile, nici mature. 🙂

Eh!

A murit, iar vreme de doi ani, având cutia poștală alăturată cu a mea, a tot primit scrisori, facturi, reclame. Noroc că s-au stricat încuietorile și, din când în când, mai este golită, nu se știe de cine. Are o nepoată moștenitoare, locuiește la Paris. Se tot încăpățânează să vândă apartamentul cu prețul stabilit de dumneai. Cine naiba să cumpere cu banii aia? E doar cu două camere și neîmbunătățit, iar prețul e mai mare decât la București. Cu banii aia îți faci o casă mișto la țară și nu te închizi nici între patru – opt pereți, nici în sărăcia de la Focșani. Ce să-i faci? mentalitate de parizian!

Să revenim!

Azi, mă întorc de prin târg și văd un plic în cutia mea poștală. Ooops. Adresant, vecinul. A fost o greșală, evident. Îi deschid cutia doar să-i pun plicul, ca și cum nu m-aș fi gândit că-i mort și, ce să vezi? Mai avea o factură și de le Electrica, dar și de la UPC cu o valoare de 270 de lei. Ehehehhe… S-au uitat fantomele la televizor între timp.

Interesant este și faptul că, unele companii irosesc plicurile și hârtia pe toți morții, iar sloganul lor în acest caz e super HILAR:

”Planuri pentru viitor fără datorii!”

faradatorii

EXCEPȚIONAL, nu?

”NU ezitați să trimiteți facturile și la morți! chiar și ei votează! ”, adaug eu.

Reclame

Mi-ar plăcea să-ţi ştiu părerea...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s