Omul frumos și Vrancea pe diagonală

Oamenii frumoși, chiar dacă vrânceni, s-au cam săturat de mizerie și au fugit pe alte meleaguri, au mai rămas câțiva care fie se luptă, fie stau ascunși și rămâne să-i descoperim. În Vrancea, alergi mult până să-i găsești. Poate așa este și în alte județe. Mai sunt, dar ascunși prin unghere, iar când cineva găsește, sărim cu toții cu like uri și wow-uri, așa cum face și un cotidian local când scoate câte o Ediție a Veștilor Bune!

Ce înseamnă pentru tine un om frumos? sau un român frumos? nu ne referim aici la nicio scriere a la` Puric, ci pur și simplu la acea trăire pe care o ai uitându-te sau observând o persoană.

Într-o Românie plină de oameni faini, de cadre naturale unice, cu acele elemente de patrimoniu păstrate în ciuda diverselor programe de demolare, cu tradiții și obiceiuri prin locuri de care mulți occidentali se miră că mai există, dar și plină de mizerie, gropi și cratere, lipsuri, jeguri politice și jocuri de culise, ce înseamnă omul frumos în percepția voastră?

În percepția mea, e din ce în ce mai simplu. În trecut poate mi-era greu să înțeleg, dar acum, o dată cu experiența văd din ce în  mai limpede.

Omul frumos nu este nici intelectualul, nici olimpicul, nici țăranul, nici prostul. Să înțelegi ce înseamnă om frumos este suficient să vezi omul urât. Omul hain, omul fals, omul ipocrit, omul fără verticalitate, omul care joacă doar în culise, deseori omul care face politică doar să răzbată, omul care inghite mizerii și face compromisuri să-i fie bine, omul care face țara de rușine, omul care fură fără remușcări, omul care nu-și recunoaște greșelile, omul care se complace în prostie, omul care nu vrea să se dezvolte, omul care zice ”lasă că merge și așa”și așa mai departe.

Omul frumos e rar de găsit dar, întotdeauna, la prima aparență, toți oamenii ni se par frumoși, până la prima dezamăgire. Limita toleranței și-o stabilește fiecare, în funcție tot de frumusețea proprie, interioară!

P.S. Inspirația pentru aceasta postare i-o datorez lui Dan Nichita, nu lui Dan Puric. Dan Nichita mi-a explicat, în cel mai recent volum al său ”Vrancea pe diagonală” ce înseamnă omul urât, acel om care, din nefericire este la plural, și-a pus stăpânire pe spațiul și timpul din Vrancea, în special, dar și la nivel național, în general. Chiar dacă intens contestat, autorul este unul din puținii care are curajul să joace cu cărțile pe față și să expună clar și concis, cu argumente, tot hățișul culiselor administrației locale, județene și naționale, în tandem cu justiția. Mulțumesc, încă o dată, că m-am lămurit, chiar dacă mă lămurisem cumva și după primul volum, ”Vrancea Altfel”!