Elevii din ziua de azi nu precupețesc niciun efort, ca să mă exprim cu nuanțe ”istorice” să se agite și să se hârjonească în orice secundă. Cel mai greu e cu cei de clasa a IX-a și din ce în ce mai ușor cu cei de la clasele mai mari cărora le mai vine în cap înțelepciunea ori maturitatea, deși, chiar și aceasta, este cam relativă la noua generașie ancorată în jocuri pe calculator sau relații feisbuciene.
Când vine vorba despre citit o carte, oarecare, râd cu gura până la urechi. preferă să joace o carte! a citi li se pare cam obositor sau, cumva, de râsul lumii. NIci nu știu de unde ideea de ”pierdere de vreme” sau de facere de râs, dar mi-am dat seama că optimismul meu de a-i determina pe elevii de la un liceu tehnic să se dezvte personal și citind o carte oarecare, dinafara lecțiilor obligatorii pe care oricum nu și le fac, e acum o utopie sau naivitate.
Ei bine, am avut în urmă cu câteva săptămâni o surpriză uriașă. Un elev de clasa a IX-a profesională a ales să stea cuminte în bancă după ce și-a terminat testul, scoțându-și o carte din ghiozdan și citind, absent la agitația colegilor.
Am fost foarte plăcut surprinsă și l-am întrebat ce citește.
OSHO.
wow… foarte interesant! notă discordantă față de colegi și, cu atât mai mult, o raritate în ziua de azi să vezi un elev care alege să citeasca ceva în timpii ”morți”.
Mi-amintesc cum am luat eu nota 2 la fizică, în liceu, pentru că nu am fost atentă la problema pe care o colegă încerca să o rezolve la tablă, iar eu citeam de zor din CAragiale.
În loc de nota pentru test, îmi asum faptul că i-am pus nota 10 pentru dăruirea de a citi o carte. A fost foarte fericit, iar colegii destul de determinați să citească și ei, altă dată.
Acum, elevul citește Jenny, un roman al unui autor pe care nu -am reținut de la prima privire, dar mă bucur că mi-a răspuns fericit că a terminat OSHo și a început altă carte!
P.S. i-am facut si o fotografie, dar nu mai știu unde am salvat-o! îmi cer scuze!
Mare grijă la diferenţa între „a citi o carte” şi „a fi văzut cu o carte în mînă”. Plus că pentru un 10 gratuit unii sunt în stare de fel de fel de cascadorii. De exemplu să meargă în genunchi prin clasă.
crede-ma ca stiu care e diferenta! 🙂
Evident ca mai exista si astfel de elevi, insa efectul de generalitate isi baga mereu codita si ne incetoseaza un pic perceptiile despre ei…iti urez sa mai faci astfel de „descoperiri”!
depinde scoala, de clasa, stii bine, dar avand in vedere specificul clasei, este intr-adevar o descoperire de mare valoare pe care mi-as dori sa o intalnesc mai des
apreciez faptul ca ai facut publica aceasta constatare ! E un mod clar prin care poti determina si alti elevi ( si nu doar elevi ) sa citeasca! sa nu uit, parca Geografie predati, dvs. apreciabilă aprecierea dvs. pentru cei care citesc !