Cozonacul de poveste

Buna tuturor! Vine Paștele și, chiar dacă țineți la tradiție ori nu, parcă oricând ar fi bună o felie dintr-un cozonac gustos, plin cu nucă și cacao, făcut ca la mama acasă. Dacă sunteți foarte ocupați și nu aveți timp să-l preparați în casă, nici să alergați pe la cofetării să-l căutați pe cel mai…

via Comanda cozonacul de poveste! — Alexandra Tătaru

Nou!!! Decathlon la Focșani

Ați aflat? Încă nu? Păi vă anunț eu că s-a deschis Decathlon la Focșani. Încet încet, suntem băgați în seamă de retailerii cunoscuți ai Europei, nu că ceilalți ar fi de neglijat.

După mine, ar trebui ca orașul în care locuiesc să fie băgat în seamă de toți investitorii, fie ei locali, naționali sau internaționali. Chiar merită o revitalizare, nu doar din punct de vedere comercial. Stricto senso, comercialul a contat în secolul al XIX-lea, poate ar fi fost important să se mențină tradiția, însă nu mai e suficient în acest mileniu doar o intersecție la un drum comercial. E nevoie de mai mult! Poate după alegeri? :)))

Deci, în Promenada Mall din Focșani s-a deschis magazinul Decathlon. Pe 29 noiembrie a avut loc inaugurarea pentru reprezentanții media și oficialități, pe 30 noiembrie 2016 pentru toți clienții. Astfel, toți focșănenii vor avea acces la cele mai faine dintre cel puțin 5000 articole sportive pentru cele 50 de sporturi, cu cele mai pune prețuri. Dar și cei din județele limitrofe. Așa spun reprezentanții Decathlon. Acesta ar fi al doilea magazin deschis anul acesta, alături de cel de la Bacău, și al 19-lea din țară.

Managerii au gânduri mari. Ei spun că vor organiza evenimente sportive de anvergură și vor promova performanța. Nu se vor putea dezice pentru că au fost martori la evenimentul de deschidere și sportivi de performanță, și antrenorii lor, și directorul de la Direcția de Sport și Tineret, dar și primarul Focșaniului. Eveniment de eveniment!

Deci,

Magazinul Decathlon din cadrul Focșani Mall, din Calea Moldovei, nr. 32, oferă iubitorilor de sport articole și echipamente sportive conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație din domeniu. Magazinul include produse aparținând mărcilor proprii Decathlon, cum ar fi Quechua, Kipsta, Nabaiji, Oxelo, Domyos, Btwin sau Kalenji, cu un raport excelent între calitate și preț. Denumite mărci Pasiune, acestea reprezintă o alternativă viabilă la produsele deja prezente pe piață, care contribuie în mod concret la împlinirea obiectivului de a face sportul accesibil tuturor. Totodată, prin produsele cu eticheta Primul Preț Tehnic, Decathlon propune clienților săi produsul cu cel mai bun raport calitate-preț, pentru fiecare familie de produse

La nivel mondial, DECATHLON reunește peste 60.000 de colaboratori, reprezentând 60 de naționalități. DECATHLON comercializează peste 35.000 de produse, iar în centrele sale de cercetare își desfășoară activitatea, la nivel global, 800 de ingineri, aflați în permanentă căutare de soluții și inovații tehnice pentru a face sportul accesibil tuturor.

Spor la cumpărături!

decathlon

PellAmar s-a reinventat

Cunoscutele produse PellAmar, cele pe care cei născuți mai devreme le știu dinainte de 1990, s-au reinventat. Se găseau greu și se detașau clar de alte produse cosmetice și pentru igiena orală.Acum e foarte simplu să le ai. Mult mai multe!

Produsele dermatocosmetice produse în România au la bază mineralele conținute de nămolul sapropelic extras din Lacul Balta Albă. Ca sa vă lămuriți mai mult puteți citi un articolul pe care tocmai l-am postat pe website-ul meu sau puteți accesa pagina de facebook a consultanților din Vrancea&Buzau.

Eu sunt convinsă că vă doriți să vă păstrați tinerețea, frumusețea și sănătatea. NU cred că ar fi un efort extraordinar să te informezi și să alegi varianta potrivită pentru tine. Nu orice produs de pe raft este și bun. Dacă citești articolul meu de AICI, poți ghici care sunt cele două produse pe care le folosesc acum și despre care vă voi mai vorbi. Intenționez să mai testez și altele. Că doar pentru ce muncesc? Să am cu ce să -mi cumpăr tot ce am nevoie să mă simt bine în pielea mea! Așa să faceți și voi!

Remediul natural, revoluționar, pentru păr și piele

Menținerea sănătății organismului trebuie să fie o prioritate. O viață sănătoasă, cu o alimentație corectă, cu activități care să mențină echilibrul, reprezintă cheia longevității și a unui trup frumos, armonizat. Atunci când te uiți în oglindă trebuie să zâmbești, iar zâmbetul tău să ofere pozitivism tuturor celor din jur.

Multe probleme de sănătate derivă din stres, din multe griji adunate, alimentație neechilibrată și traiul într-un mediu poluat, la care se mai pot adăuga mulți factori nocivi.

Cauți un tratament împotriva căderii părului care funcționează fără efectele secundare ale substanțelor chimice sau medicamente?

Căderea părului, calviție, semne de deshidratare, foliculita, psoriasiz? Remediul s-a găsit!

Continuă lectura

Povestea unor bomboane printre flori

E vremea poveștilor de Crăciun, cu dulciuri, turte dulci, cozonaci, fructe confiate și portocale. E vremea cadourilor pentru cei mici, dar si pentru cei mari, pentru cei dragi, pentru toată lumea. Indiferent dacă este sărbătoare sau nu, oricine se va bucura atunci când va primi un cadou sau o surpriză plăcută, iar dacă tu ești cel ce oferi, bucuria ta poate fi și mai mare.

Uneori este foarte greu să alegi cadoul potrivit din multitudinea de oferte. Să poți personaliza cadoul este, de asemenea, o misiune foarte grea, mai ales dacă nu cunoști bine persoana. Opțiunea flori și bomboane a fost mai mereu varianta care a mulțumit orice gust, pentru că cele două ”ingrediente” stau la baza oricărei bucurii.

Florile reprezintă splendoarea și culoarea vieții

… și a oricărui peisaj. Jungla fără Continuă lectura