Cine se odihneşte în cascadă?

Deunăzi, m-am gândit să revăd Cascada Putnei, o arie protejată formată în strate geologice mixte, intens tectonizate, cu jgheaburi şi marmite adâncite în Gresie de Kliwa, la contactul cu rama montană, pe râul Putna, nu prea departe de Tulnici, Vrancea.

Continuă lectura

Urşi, lupi, râşi

Se cunoaşte faptul că Munţii Vrancei au efective mari de urşi, lupi şi râşi, monitorizaţi fiind de către APM prin intermediul proiectului Natura 2000. Că or fi toţi, că or fi doar o parte, în această seară am urât orice vietate sălbatică!

Pe lângă situaţia că Munţii Vrancei sunt oricum periculoşi prin lipsa amenajărilor turistice, a potecilor şi existenţa a doar 12 trasee turistice şi acelea abia marcate sau frecventate, restul spaţiului este sălbatic şi uitat de lume, spaţiu în care şi localnicii se rătăcesc.

Drept urmare, în această seară am fost pusă în faţa unei situaţii extreme, bazată pe confuzie, teamă, emoţii, îngrijorare!

Este pentru prima dată când urăsc vietăţile pentru că nu am ştiut de ce un nepot, care cobora din munte spre deal, nu a ajuns într-un anume loc la o ora rezonabilă! nu te poţi gândi că s-ar fi rătăcit, deşi chiar asta s-a întâmplat, pustiite să-i fie gândurile, dar când ştii la ce te poţi aştepta de la nişte munţi sălbatici ca cei ai Vrancei, te poţi aştepta la orice sfâşiere de ursoaică!

Dragi turişti sau orice drumeţi străini sau localnici aţi fi! Nu fac lobby antiturism, însă vă rog doar, să nu vă aventuraţi aiurea pe aici!

Este periculos, este sălbatic, dar nu uitaţi să aveţi telefoanele încărcate, cu toate că nu este semnal mai pe nicăieri!

Poate scapă totuşi cineva în zona cu semnal şi reuşeşte să sune la 112!

DSC01776

Poezia din închisoare

N-am mai scris de multă vreme vreo poezie şi, nici măcar acelea pe care le-am scris, nu sunt sigură că sunt bune de ceva.

Dar nu le-am scris pentru a fi bune sau  rele, nu le-am scris pentru critici de specialitate, ci pentru că aşa am simţit atunci: să le scriu!

Clar! nu am mai scris de mult o poezie! Continuă lectura

Olăritul din comuna Marginea

Centre de olărit mai sunt, dar olăritul din comuna Marginea, judeţul Suceava este tradiţional şi unic în lume, pentru că aici se prelucrează ceramica neagră. Tradiţia este veche de sute ani, dar din pacate astăzi mai sunt doar câteva familii care se străduiesc să păstreze ceea ce tinerii nu mai doresc să continue.

Mi-am dus elevii acolo şi meşterul olar le-a arătat şi explicat cum se prelucrează ceramica, ce poate ieşi din mâinile olarului, cum se arde în cuptor timp de 8 ore la temperaturi de peste 800 de grade mocnit cu lemn de brad şi cum se face apoi diferenţa dintre ceramica neagră şi cea roşie: ceramica neagră ia naştere prin inchiderea ermetică a cuptorului timp de 24 de ore.

10253002_620734258005177_1409347578_oVizionare plăcută!

Am fost în Maramureş şi Bucovina cu elevii mei

Am descris excursia noastră din Săptămâna Altfel pe site-ul meu si nu mă indur să nu vă direcţionez şi pe voi să citiţi această minunată experienţă.
Chiar dacă am muncit mult, am reuşit totuşi, cu regretul că în zilele noastre se realizează din ce în ce mai greu asemenea circuite!

Sper să vă plimbaţi minunat şi voi, măcar prin intermediul acestor rânduri!

P1070172

Spectacolul SAKURA

În Japonia, primăvara este un adevărat spectacol. Nu ştiu dacă voi avea vreodată timp să ajung în sezonul pomilor înfloriţi, dar mă bucur că primesc imagini, în timp real, pentru a le împărtăşi cu voi.

Dacă săptâmânile trecute spectacolul a fost dominat de caisul înflorit, acum este timpul Sakurei şi splendorii ei. Continuă lectura