- A fost odată un evreu înţelept.. Şi zicea el că totul se poate reduce la ce ai în cap. Îl chema „Solomon”.
- După el, a venit un alt evreu înţelept. Şi zicea el că totul se poate reduce la ce ai în inimă. Îl chema „Isus”.
- După el a venit un al treilea evreu înţelept. Şi zicea el că totul se poate reduce la ce ai
în stomac. Îl chema” Marx” - După el, a venit un al patrulea evreu înţelept şi a zis că totul se poate reduce la ce ai între picioare. Îl chema ” Freud.”
- La sfârşit a venit un alt evreu, mai înţelept decât toţi (pe nume „Einstein”) şi a
zis: „Totul e relativ”.
Diverse
Keep calm! Oricum nu bagă nimeni de seamă!
Știu că unora dintre voi le pasă că nu prea am am scris pe aici. Unii se întreabă dacă am murit, alții dacă am înnebunit. Eh! De înnebunit, recunosc, mă înnebunesc alții! Adevărul este că nu mai am timp. Abia mai am timp să mă uit în oglindă. Atâtea am de făcut! Dar nu mă vait, ci doar mă justific! Chiar îmi place ceea ce fac, nu îmi place ceea ce văd uneori, dar asta e altă poveste. Pentru că din nou am primit pe email o chestie frumoasă, m-am hotărât să o împart cu voi. Cine știe? poate constitui o pildă! Chiar și pentru mine!
#dintolbaprietenilor
„Managerii unei edituri încearcă să afle cum de nimeni nu a observat că unul din angajați a stat la birou, mort, timp de 5 zile, înainte să-l întrebe cineva dacă se simte bine?
George Turkelbaum, 51 de ani, angajat de 30 de ani la societatea respectivă, a suferit un atac de cord în biroul pe care îl împărțea cu alți 23 de angajați (e vorba despre acele „cubicule” tipic americane, spații largi de lucru împărțite în birouri cu ajutorul unor pereți din gipscarton sau sticlă). Deși a murit luni, nimeni nu a observat asta până sâmbătă dimineața, când îngrijitorul l-a întrebat de ce lucrează și în weekend. Șeful lui Turkelbaum, Elliot Wachiaski, a declarat pentru The New York Times: „George era întotdeauna primul la birou, primul dimineața și ultimul care pleca seara, asa că nimănui nu i-a părut neobișnuit că stă în aceeași poziție și că nu vorbește. Era mereu absorbit de munca sa și interiorizat. „Un examen medico-legal a relevat că murise deja de cinci zile la data găsirii lui. George citea manuscrisul unei lucrări medicale când și-a găsit sfârșitul.
Poate n-ar fi rău să le mai dați colegilor de birou câte un ghiont din când în când !”
Morala povestirii: Nu vă omorâți muncind ! Oricum nu bagă nimeni de seamă!
SCUTECUL POLITIC & TUNSOAREA
Am primit pe mail o ”pildă” foarte faină care, la fel ca schițele lui Caragiale, sunt valabile oricând și peste tot. V-o împărtășesc !
Tunsoarea
Într-o zi un florar a mers la un frizer pentru o tunsoare. După tunsoare, el a întrebat despre factura lui, iar frizerul a răspuns :
„Eu nu pot accepta bani de la tine, eu fac asta în folosul comunităţii în această săptămână.” Florarul a fost mulţumit şi a plecat din magazin.
A doua zi când frizerul a mers sa deschidă atelierul său a găsit la uşa lui un „mulțumesc”,
cărţi şi un buchet mare de trandafiri roșii, pentru el.
Mai târziu, un poliţist vine pentru o tunsoare, şi atunci când el încearcă să plătească factura lui, frizerul a răspuns din nou:
„Eu nu pot accepta bani de la tine, eu lucrez în folosul comunităţii în această săptămână”. Polițistul a fost fericit şi a părăsit magazinul.
A doua zi când frizerul a mers sa deschidă atelierul său, a găsit la usa lui un „multumesc”,
cărţi şi o duzină de gogosi, pentru el.
Apoi, un congresman a venit pentru o tunsoare, şi când a vrut să plătească factura lui, frizerul a răspuns din nou:
„Eu nu pot accepta bani de la tine. Eu lucrez în folosul comunităţii în această săptămână”. Congresmanul a fost foarte fericit şi a părăsit magazinul.
În dimineaţa următoare, când frizerul a mers sa deschidă atelierul său a găsit o duzină de congresmani aliniați, în aşteptare pentru o tunsoare gratis.
Aceasta, dragii mei prieteni, ilustrează diferenţa fundamentală dintre cetăţenii ţării şi politicienii care-i conduc.
Atât politicienii, cât şi scutecele trebuie schimbate cat mai des … pentru acelaşi motiv !
Cum să te p… pe Zilele Municipiului
Din seria „cum e sa urinezi, ca sa nu zic pishi, pe proprietatea altuia”: Fie ca vorbim despre rulota unui om care a venit sa ofere servicii focsanenilor de ziua lor, si care ar trebui sa fie in siguranta, mai ales ca la doi pasi erau vreo trei masini de politie stationate, fie ca vorbim despre spatiul public, unii au jetul prea puternic sa mai ajunga cu el la toaleta. Deseori te intrebi ce trebuie sa schimbi mai intai? Eu tot zic ca neuronii! #zilelemunicipiuluiFocsani
Fotos: Alexandra Tataru, 10 iulie 2016, ora 18.00.
D`ale lui Mitică!
Mitică este un personaj real, nu de pamflet, ci unul talentat. Mitică te surprinde cu câte o afirmație filosofică și alambicată sau cu câte o surpriză artistică. Mitică nu este Brâcuși, este un inginer în viață, coleg cu mine și artist. Mitică nu are nevoie să demareze subscripții publice, te ia din fața școlii pentru câteva minute să-ți facă o surpriză. Acesta e Mitică, mai precis Dumitru Coșereanu.
Mitică seamănă cu Einstein, dar nu se crede deloc așa, trăiește lumi paralele între inginerie și artă. Nu știu ce le ”povestește” elevilor, dar știu ce mai face în timpul liber: pictează, sculptează, scrie romane abstracte și nu uită să salute sau să complimenteze persoanele dragi. Mitică este doar Mitică!
Astăzi, Mitică a răpit trei colege și le-a dus vreo 3 kilometri distanță să le arate munca lui de trei veri. O troiță amenajată și creată în întregime de el, la comanda unui consătean, adică din prima localitate de lângă Focșani. Un spațiu mic, dar mult încărcat de spiritualitate. Pereți pictați cu multă trudă și lemn de tei sculptat de mâna lui Mitică. Troița, după trei sezoane din trei ani diferiți e gata. Nu e sfințită încă, chiar dacă spre uimirea autorului au început oamenii să se închine la ea, dar e capodopera lui Mitică, cu drag făcută și conturată atunci când nu scrie vreo frază abstractă sau când o citește la cenaclul de luni al ”Oglinzii Literare”.
Mitică ne-a făcut onoarea să ne arate nouă, mie, Marielei și Carmen, arta sa, de altfel deloc singulară. Pictează și icoane, tablouri mitice, colaje, creionează schițe, niciodată portrete. Nu poate sau nu vrea. Mitică nu e Brâncuși, dar e colegul meu cu mustață aproape sur-galbenă!
Dezvăluiri învăluite 