Toamnă, meșteri populari și ”Două vorbe” la Vincon

Vă spun sincer că, de dimineață uitându-mă la meteo pe telefon, am văzut doar 8 grade! Ahhhhhhh… nici nu-mi venea să ies din plapumă, darămite să ies din casă. Când mă gândesc că, în fiecare an, frigul mă copleșește și mai mult, și mai mult, mai că îmi vine să mă mut definitiv la tropice.

Cum văd temperaturi sub 10 grade, pun izmenele, fesul sau bandana, pufoaica, cizmele sau ghetele de iarnă. Da, știu, arăt ca fiind căzută de pe munte, fără pic de eleganță. Nici prin cap nu-i dă unuia care mă vede așa prima dată că pot fi și elegantă, ori cu personalitate bună de băgat în seamă și nicidecum adunată de prin jnepeni..

Iaca așa am Continuă lectura

Reclame

Congresul Internațional de Dacologie, Buzau 2015

Despre Zamolxe, despre pelasgi, tăbliţele de la Tărtaria, plăcuţele de la Sinaia, biografia Fiului lui Dumnezeu şi despre paradoxul că cifrele arabe sunt inventate de indieni, despre nobilii daci şi salutul acestora ori lupta moldovenilor pentru revenirea la limba latină, despre templul iubirii şi Ţara Luanei, sunt alte idei interesante pe care le-am auzit. Nu am reuşit să le ascult pe toate, dar voi încerca să redau câteva şi, indiferent dacă suntem sau urmaşii cuiva, urmele celor care au trăit cândva în spaţiul carpato-danubiano-pontic nu pot fi negate.

Citeste mai mult: adev.ro/nrok7g

20150710_112932

Zilele municipiului Focșani. Bile albe și bile negre

Pentru că au fost Zilele Focșaniului în perioada 3-6 iulie 2015, 6 iulie fiind ziua în care s-a semnat Unirea celor două parți ale orașului, de către Domnitorul Al. I. Cuza: Munteni și Moldoveni, am apreciat calendarul întocmit în măsura în care, spre deosebire de alți ani, am avut de unde să selectez evenimentele la care să particip.

Am făcut o sinteză a evenimentelor la care am participat și am scos în evidență atât chestiunile plăcute, dar și cele care nu mi-au plăcut, într-un articol publicat astăzi în Ziarul de Vrancea. Dar pentru că acolo nu au încăput toate fotografiile și clipurile surprinse de mine, puteți citi articolul îmbunătățit pe website, AICI.

P1170251

Calendar Zilele municipiului Focșani

Zilele municipiului Focsani se desfășoară în perioada 3-6 iulie 2015. Aceste zile, oricât ar dori alți cetățeni, chiar și din diaspora, nu se pot desfășura în altă perioadă datorită trecutului și importanței istorice.

”În istoria sa de câteva secole, Municipiul Focşani a avut două momente de excepţie: anul 1848 când s-a afirmat ca centru unionist şi revoluţionar şi anul 1856 cănd a găzduit Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, cum se stabilise prin Convenţia de la Paris.Pe atunci, râul Milcov despărţea două localităţi distincte, Focşanii Moldoveni şi Focşanii Munteni.
Abia în 1862 prin Decretul din 10 iulie al domnitorului AL. I. CUZA, s-a realizat o singura municipalitate-Focsani, ca oras şi ca reşedintă a judeţului Putna.” (www.focsani.info)

Vă atașez calendarul oficial al manifestărilor:

programZMF2015

Sânziene și solstițiu de vară

Nu știu la voi cum este dar, pe la mine astăzi, cu ocazia solstițiului de vară și a sânzienelor, a fost cam frig, iar spre seară, a început să plouă. La această oră încă mai plouă, așa că nici Ziua cea mai lungă nu s-a văzut cum trebuie, nici sânzienele nu cred că au curaj să bântuie noaptea cea mai scurtă!

Totuși! Astăzi, și la noi la Focșani s-a întâmplat un eveniment frumos, organizat de fete inimoase (Cazaciuc Corina-Mihaela
Diana Păduraru-Coban, Vlasceanu Elena
) cu sprijinul Ateneului Popular și Muzeului ”Trepte de Istorie”. O sărbătoare ”lipită” seriei de manifestări cu titlul ”la Bouse Roumaine” și care a ajuns să fie sărbătorită în 48 de țări, în peste 100 de orașe de către românii de pretutindeni ce, din punctul meu de vedere, merită înscrisă în patrimoniul UNESCO, cât timp reflectă identitatea noastră națională.

11224463_863680197019877_4948272245324595944_nAm ascultat o frumoasă istorie a tradițiilor, obiceiurilor, etimologia și legenda Iei românești, am studiat expoziția de ii autentice din colecțiile personale ale diverselor persoane care au contribuit la organizarea evenimentului, iar ceilalți invitați au avut ocazia să se bucure de sărbătoare, chiar și în ciuda vremii urâte de afară, de o sesiune foto acordată prin bunăvoința fotografilor profesioniști prezenți pe ”Trepte de Istorie”. Le mulțumim!

Foto by: Tiberiu Dima

1599376_10152875144937539_8623263005628473877_oFoto by: Doru Sava

doruSAvafoto dorusava5 dorussava2

Foto: Arhiva personală

20150621_172258 20150621_172307 20150621_172315 20150621_172335 20150621_172345_1 20150621_172829 20150621_173024 20150621_173031 20150621_173341 20150621_180102 20150621_181257 20150621_181335 20150621_181350 20150621_181416 20150621_181510 20150621_18331320150621_175205

Opriţi defrişările abuzive!

Astăzi, de 9 mai, chiar  dacă în multe oraşe au loc manifestări festive, în toată ţara s-au desfăşurat şi protestele pentru promulgarea Codului Silvic cu mesajul: „OPRIŢI DEFRIŞĂRILE ABUZIVE”! În Vrancea, manifestarea a avut loc în intervalul orar 14-15 cu aviz favorabil: S.O.S. Salvaţi Pădurile! „Împotriva despăduririlor abuzive” – „Opriți defrișarea pădurilor!” VRANCEA

Continuă lectura

Blogosfera vrânceană „s-a dat” cu maşina anului 2015 şi a sărbătorit un cincinal

Sâmbătă, 18 aprilie 2015, blogosfera vrânceană şi-a dat întâlnire pentru a sărbători 5 ani de la semnarea „certificatului de naştere” şi pentru a pune la cale alte proiecte comune. Blogmeetul a avut loc la propunerea lui Ştefan Dănut Cristian, în spaţiul Volkswagen-Scorpion Focsani, unde ne-a aşteptat cu numeroase SURPRIZE. L-am cunoscut şi pe John Korst, un american din Missouri, membru activ în Corpul Păcii, care a donat Focşaniului, din 2010 până în prezent, peste 10 mii de volume în limba engleză. Citiţi povestea noastră de „give me five”: Un 5 la ei, un alt 5 la mine şi încă unul la maşină.

Staţi o ţâră să-mi trag sufleţelul, să vă povestesc un scurt istoric al blogosferei, strict subiectiv!

Păi, în secolul ăsta supersonic, e cam greu să Continuă lectura