Deunăzi, înainte să plec de la şcoală, mă opreşte preotul să-mi amintească ceva. De altfel, e unul dintre cei cu care stau de vorbă cu plăcere şi căruia îi spun şi „sărut mâna părinte”! Este pozitiv de cele mai multe ori, are soluţii şi explicaţii la multe fără să adopte tactica impunerii, aşa cum din păcate o fac mulţi dintre preoţi.
Are un atu! A fost profesor de matematică şi iubeşte ştiinţa la fel de mult ca şi religia. Ce credeţi că m-a întrebat?
Mărturisesc că m-a luat prin surprindere întrebarea, mai ales că eram în stare de convalescenţă după o luptă cu o viroză ce mi-a dat ritmul peste cap. Era starea aceea de „cred că sunt prin spaţiu”. Apropos! Fenomenal filmul „The Theory of everything”!
Doamna dirigintă, de ce nu aţi strâns cererile pentru opţiunea orei de religie!!! „Vai de mine, părinte, mă scuzaţi, dar de ce ar trebui să fac eu asta?” Ştiam că părinţii, nu-i aşa? Se pare că nu. Tot eu „Brutus”? Dar de ce tot eu? ; „Aşa sunt dispoziţiile”, zise părintele. „Şi pentru cei de clasa a XII-a?” întreb; „bineînţeles” mi se răspunde!