Perle la geogra`

Desigur, numărul perlelor au fost mai puţine, dar destul de interesante şi de această dată. Cel mai mult m-a amuzat convingerea unora că Londra este de fapt New York, iar Irlanda este o adevărată „S.U.A cu climă mediteraneeană”.

Una dintre bătăile de cap ale candidaţilor a fost să explice de ce Republica Moldova are un potenţial agricol ridicat. Până la a explica faptul că există soluri fertile de tip cernoziom sau că relieful este predominat de câmpie şi podiş, pentru mulţi dintre viitorii absolvenţi, potenţialul agricol ridicat se datorează „oamenilor muncitori” sau că „fiecare lucrător îşi asumă responsabilitatea şi încearcă să cultive produse cât mai bune şi de aceea ei au o creştere mare şi de folos dar şi dezvoltarea lor în alte ţări”.

ARTICOL AICI

Bac`2014. Competenţe pe ciorne

Înainte de probele scrise ale Bacalaureatului 2014, conform calendarului, s-au desfăşurat acele probe de evaluare a competenţelor în limba română, în limba maternă, în limba de circulaţie internaţională sau  competenţe digitale, probe care nu se evaluează cu note, ci cu calificative, dar fără de care elevii nu pot trece în etapa următoare.

Prezenţa contează foarte mult, pentru că dacă elevul este capabil să spună „Bună ziua” în limba română şi să mai citească şi un text, poate obţine calificativul mediu, cu alte cuvinte nu „pică”, doar dacă cumva nu apucă să se trezească să vină la examen.

D`apăi elevi din ăştia sper să nu existe prea mulţi, adicătelea din cei ce au tupeu să vină la examen doar cu gândul de a spune „Bună ziua şi-am plecat, un <cool > mediu am luat”!, însă cu siguranţă la o primă privire prin textele lor se poate cu uşurinţă intui că se impune reintroducerea studiului gramaticii la liceu.

Articolul integral AICI

Fotografie0317

Se lansează „Ghidul de pregatire pentru bacalaureat la Geografie – 2014”

VINERI 11 octombrie 2013, Editura SIGMA lanseaza la Cluj-Napoca volumul
Ghidul de pregatire pentru bacalaureat la Geografie – 2014
262 pagini
PRET 27 lei
Autori:  – C. Homeghiu, V. Marin, A. Nedelcu, M. D. Balota, M. E. Belciu, T. Bradu, P. Datcu, M. Dobre, M. Furdui, F. Kiss, G. Nedelcu, A. Negrea, E. Parvulescu, H. Popa-Bota, N. Postolache, A. Tataru
bac2014
PREGĂTIREA EXAMENULUI DE BACALAUREAT 2014
în 21 de săptămâni
GEOGRAFIE
Europa – România – Uniunea Europeană, Probleme fundamentale
Volumul se adreseaza elevilor care au absolvit liceul in cadrul filierei teoretice-profilul umanist, filierei tehnologice – profilul servicii sau a filierei vocationale – toate profilurile si specializarile, cu exceptia celui militar, si au posibilitatea de a sustine o proba scrisa de evaluare a competentelor formate la geografie pe durata invatamantului liceal, in cadrul probei E-d), pe baza programei scolare pentru clasa a XII-a, intitulata „Europa – Romania – Uniunea Europeana. Probleme fundamentale”.
Aceasta lucrare are ca finalitate familiarizarea elevilor cu exigentele evaluarii la nivel national si cu variatele tipuri de itemi, totodata fiind o oferta cu valoare de ghid pentru profesorii de geografie si un instrument realmente necesar pentru elevi.
Lucrarea contine:
• calendarul si metodologia de desfasurare a examenului de bacalaureat in 2014;
• programa scolara pentru bacalaureat la geografie;
• mic dictionar de termeni geografici si sinteze teoretice;
• planificarea recapitularii materiei pe 21 de teme (tinand cont de programa pentru examen care este, de fapt, materia ce se invata in clasa a XII-a), avand 21 de teste dupa modelul subiectelor de la examen; elevul poate rezolva 1 test pe saptamana fara a intalni exercitii din materia nestudiata inca;
• 15 modele de teste finale, dupa modelul subiectelor date la examen.
Raspunsurile prezentate si baremele de evaluare asigura posibilitatea controlului propriilor rezultate, a identificarii nivelului competentelor formate si a calitatii cunostintelor insusite.

Alte informatii puteti gasi la: http://www.editurasigma.ro/index2.php

Distributie (comenzi):Str. Maltopol nr. 12, sector 1, cod 011048, Bucuresti
Tel./fax: 021.243.42.40; 021.243.40.52; 021.243.40.14;
021.243.40.61
Lucrarile pot fi comandate si prin Libraria virtuala SIGMA: http://www.editurasigma.ro/R/P-cum_cumperi/t-Cum-cumperi-de-la-libraria-virtuala-Sigma
Se acorda rabatul comercial cunoscut sau negociat.