Am întâlnit un elev care citește și nu se agită pe scaun

Elevii din ziua de azi nu precupețesc niciun efort, ca să mă exprim cu nuanțe ”istorice” să se agite și să se hârjonească în orice secundă. Cel mai greu e cu cei de clasa a IX-a și din ce în ce mai ușor cu cei de la clasele mai mari cărora le mai vine în cap înțelepciunea ori maturitatea, deși, chiar și aceasta, este cam relativă la noua generașie ancorată în jocuri pe calculator sau relații feisbuciene.

Continuă lectura

Colecţia „Nobel” de la Editura Litera

Cei de la Editura Litera au lansat o serie excepţională în colecţia „Biblioteca pentru toţi” intitulată „Nobel” ce îşi propune să promoveze scrierile scriitorilor laureaţi ai premiului Nobel începând cu anul 1901. (Notă: acesta nu este un advertorial)

NU sunt titlurile laureate, dar sunt alte titluri de o mare valoare literară, unele dintre ele prea puţin apreciate la acea vreme.

Dintre scriitorii promovaţi în această colecţie se numără: Continuă lectura

Dacă nu citeşti, rămâi în urma umbrei!

Educaţia este permanentă fără doar şi poate! Se poate citi mult, se pot face liste pe hârtie, care mai de care impresionante, din toate domeniile, să ne dăm deştepţi, citiţi, intelectuali sau ce-o mai fi. Nu-mi propun acum să scot de pe google nu ştiu ce titluri pompoase, ci cu sinceritate vreau să vă îndemn a citi sau să aveţi în vedere cele 10 titluri propuse de mine, pe care le-am parcurs anul ce tocmai s-a încheiat.

Dacă nu citeşti, rămâi in urmă! Degeaba te uiţi la televizor! Dacă aş şti că în majoritatea ei, populaţia s-ar uita la documentare educative, n-aş zice „degeaba”, dar ştiind că mass-media face audienţă cu ştiri de tip tabloid şi multe manele, nu cred că cei care mai respectă astăzi educaţia, ar mai trebui să se întrebe „ce rost  are să mai citeşti o carte”?. Măcar pentru mirosul hârtiei învechite vs kindle şi tot merită să încerci. Continuă lectura