Festivalul Bachus 2014

Nu mă interesează deloc la a câta ediţie este, dar mă zdruncină faptul că pentru aşa ceva s-au alocat prea mulţi bani. De un milion de lei, cu care se plătesc diverşi artişti ce se perindă pe scena amenajată şi care au profitat din plin de-a lungul timpului de bunătatea organizatorilor, aş fi făcut altceva. De un milion de lei nu l-aş fi adus nici pe Continuă lectura

Viscole de milioane

Doar cu o mică parte din suma alocată acestei ierni s-ar fi putut rezolva problema perdelelor forestiere din lungul tuturor drumurilor ce nu s-ar mai fi închis, transportatorii nu ar fi pierdut bani, economia îşi vedea de cursul ei şi s-ar fi degajat cu succes şi toate străduţele oraşelor, evitând chiar izolarea satelor.

NU trebuie să vă reamintesc faptul că unui salcâm nu-i trebuie 20 de ani să crească, aşa cum României nu i-au ajuns nici măcar 24 de ani să treacă de stadiul de sugar.

Peisajul în zona Moldovei, Dobrogei şi a Bărăganului, cel puţin până la rotaţia culturilor este mereu „unic şi repetabil”.

Chiar nu înţelegeţi că suntem prea săraci să ne mai permitem milioane de euro cheltuiţi pe deszăpeziri?