Înainte de probele scrise ale Bacalaureatului 2014, conform calendarului, s-au desfăşurat acele probe de evaluare a competenţelor în limba română, în limba maternă, în limba de circulaţie internaţională sau competenţe digitale, probe care nu se evaluează cu note, ci cu calificative, dar fără de care elevii nu pot trece în etapa următoare.
Prezenţa contează foarte mult, pentru că dacă elevul este capabil să spună „Bună ziua” în limba română şi să mai citească şi un text, poate obţine calificativul mediu, cu alte cuvinte nu „pică”, doar dacă cumva nu apucă să se trezească să vină la examen.
D`apăi elevi din ăştia sper să nu existe prea mulţi, adicătelea din cei ce au tupeu să vină la examen doar cu gândul de a spune „Bună ziua şi-am plecat, un <cool > mediu am luat”!, însă cu siguranţă la o primă privire prin textele lor se poate cu uşurinţă intui că se impune reintroducerea studiului gramaticii la liceu.