Ceaţă şi tristeţe

Au început să mă sperie premoniţiile!

În urmă cu o lună, visam, adică trăiam un coşmar. Se făcea că mătuşa mea, adică sora cea mai mare a tatălui meu a păţit ceva. M-am trezit speriată, evident. Arareori mi s-a întâmplat o chestie egală cu panica sau angoasa, dar de fiecare dată s-a adeverit că nu minte. (Notă: nu aveţi cum să mă credeţi, dar eu am prevăzut chiar cutremurul din 22 noiembrie. Stiu că sună SF, dar eu ştiu că nu mint).

”Am avut cea mai frumoasă mireasă…”

Anul acesta a fost un an al descoperirilor! Atât a unei părți din propria-mi identitate, a ceea ce nu credeam că există sau a ceea ce nu credeam că pot face, dar am mai descoperit ceva!

Am cunoscut oameni noi, prieteni care nu au rămas prieteni la nivelul virtual, ci chiar oameni care au dăruit câte o fărămă din timpul lor și altora, și mie. Aceștia sunt prietenii mei bloggerii vrânceni, cu care poate nu am clădit case și nici munții nu i-am mutat, dar au încurajat mereu pe cei care nu au avut suficient elan și au oferit câte o motivație pentru a merge mai departe în cele două medii: offline și online.