Dorel de Tecuci!

La Tecuci se tot lucrează! Mai nou, un bulevard care duce spre Obor adaugă, la peisajul selenar, ceva noroi şi cratere suplimentare, mai mult decât la ţară. Nu mai aduc în discuţie veşnicele cratere din asfaltul ţării, în general. Totuşi, cele de la ieşirea din Tecuci, spre Matca, m-au scos din minţi în ultimii ani, iar de câteva luni aştept să-şi termine treaba, Dorel de Tecuci, pe unul din bulevardele fără canalizare!

Jale mare! nu era suficient că mă scoteau din minţi, cel puţin o dată pe lume, nişte gropi, veşnic lăsate în asfaltul tecucean, cum de altfel mă scot din minţi şi alte nereguli de prin ţărişoara noastră. Mai trebuia să constat că, Dorel (evident la comanda altora) mi-a stricat bulevardul care ducea spre Obor, şi care era relativ nou şi arăta binişor.

Continuă lectura

Pantofii mei scrijeliţi în trotuarele lor

Să investeşti în pantofi de calitate şi să ocololeşti ce? Pietricele, cratere, gunoaie, bălţi? Ferice de pantofii ieftini, chinezeşti. Îi porţi o dată, dar măcar nu mai plângi după investiţie. Nu ai cum să-ţi păstrezi eleganţa! E un imens calvar!

Dacă acolo unde locuiesc eu, în buricul târgului, situaţia este gri, mai prin cartierul BAHNE, tradus în „mlaştină”, gunoaiele, nămolul şi bălţile domină. La prima rafală dinspre mama noastră Rusia, totul se transformă într-o dezolare. CUP salubritate? No way! Gospodărire edilitară? NO way! Strategie de dezvoltarea a municipiului? F..ck… sh..!

RESTUL AICI

La Colţi, nu doar răşina este fosilizată

Ani de promisiuni, mandate de deşertăciuni. Fiecare primar a promis, niciunul nu a facut nimic! Satului acela cu zeci de legende şi cu cel mai frumos zăcâmânt de chihlimbar din Europa şi unicul romanit din lume, i-ar trebui un minim de respect din partea autorităţilor şi doar 5 km de drum asfaltat până acolo. Apoi, cu siguranţă turiştii se vor îmbulzi şi vor face ca acea comunitate să nu aibă nevoie să ceară nimic, doar pentru că are potenţial turistic de valorificat, din care să prospere.

CONTINUAREA AICI

“Marea asfaltare” şi ”nenea poliţistul”…

Mașinile poliției au ajuns toate la fel… nu mai contează care e scara ierarhică… Poliția rutieră și cea locală au aceeași mașină care… încurcă toate imaginațiile. :) Nu stau acum să analizez că cel de la Poliția rutieră are poate două facultăți sau cel de la poliția locală mai puțină școală. Am început să le încurc. Țoți se numesc agenți, indiferent că au capetele mai mari sau mai mici sub caschetă.

Ideea e că orașul e sub asediu, pe de o parte că Continuă lectura