Golit de conținut …

Stau și mă uit în gol la o foaie albă, apoi dau click pe un document plin de cifre! Revin la foaia albă și apoi iar la cea plină cu cifre! Mă întreb până când mai fac naveta între alb și negru? Între gol și plin?
Sunete din dreapta, griji din stânga, zgomote în cap, spume în minte…  când să termin de adunat în căpița cu neuroni toate cântecele insomniace?
Am scris antetul, am scris titlul, am lăsat loc de cuprins, dar a dispărut conținutul în neant! Ajută-mă să-l aduc înapoi!

Esențe…


Flori de iasomie
Flori de insomnie
Dragoste de viață,
Linguri de dulceață.
Frunze sau petale
Boabe sau sepale
Dulcele sirop
Sufletului strop.
Poate în alt moment
De va fi etern
Doar mărgăritare
Prind într-un buchet.
Să le țin aproape
Să le ud cu ”apă”,
Să le dau mireasmă

Într-o altă viață. [by me]