Intru eu pe cotidianul Adevărul să văd care se mai omoară, care mai greşeşte coordonatele, care îşi mai dă cu părerea despre schimbarea miniştrilor, a homofobiei sau a creştinismului, ja ja ja şi deodată mă trezesc cu o doză de inimioare în cap!
Mă simţeam cumva „cocoşată” de atâta iubire şi atâtea mii de euro puse la bătaie în „capul” meu, încât preţ de câteva secunde, dacă nu şi vreun minut nu am ştiut ce se întâmplă!
Ptiu, zic, fir-ar ea să fie de lene intelectuală. În câte ale lunii, vere, suntem azi?!
Păi daaaaaaaaaaaaaa! Se apropie Sfântu Valentin şi ce prilej mai bun ar fi oare, să ne „punem” inimile în cap, să ne „dezbrăcăm de orgolii”, să dăm click şi să cumpărăm o tigaie la reducere pentru clipe magice?
Şi dacă luaţi tigaia de pe capul meu şi mi-o aduceţi cadou, eu vă promit că „v’o dau în cap” de o să vedeţi şi voi numa` inimioare cu mâna în buzunarele pline de premii de 1000 de euro! Hi hi h i hi h i
P.S. Acesta nu e un Advertorial, dar dacă tot mă „împovărează” firma cu atâta iubire, poate primesc şi eu măcar o tigaie 😀