De ceva vreme, în fiecare an, simt absolviri de liceu!
Cu fiecare zi de la sfârşitul lunii mai şi zilele lunii iunie, înseamnă un alt sfârşit al unei etape în care ai investit poate o fărâmă din viaţă, de toleranţă, de altruism şi care s-a observat sau nu! NU-i bai!
DE la absolvirea anilor proprii de liceu, doar partea studenţiei mi-a lipsit! DE atunci, an de an, cedez cate o particică de suflet la fiecare absolvire şi primesc o altă părticică, mai mică, la fiecare admitere!
Dragii mei! Chiar dacă viaţa este deseori nedreaptă sau deseori nu ne-am înţeles reciproc, personal am încercat să vă înţeleg, să mă adaptez vremurilor şi dorinţelor voastre, dar dacă mă veţi observa supărată este doar pentru că nu aţi înteles suficient cuvântul iubire, cuvântul uitare, cuvântul iertare!
❤ Multe cărări presărate cu petale de trandafiri pentru voi, 12A şi nu numai!