Un alt statut al meu

Astăzi, cu ocazia participării la cea de-a XXIV ediţie a Simpozionului „Simion Mehedinţi”, am avut ocazia să revăd o parte din vechii prieteni ai manifestării, colegi, prieteni, fie simpli spectatori, dar mai ales invitaţi speciali: dr. Gheorghiţă Geană (Inst. Antropologie), dr.Marin Constantin (Inst. Antropologie), dr. cerc. Şerban Dragomirescu (Inst. Geografie), dar şi un invitat nou, deosebit şi deschis comunicării, domnul Conf. dr. Marian Petcu de la FAc. Jurnalism din Bucureşti. Bineînţeles că într-o altă postare vă voi povesti despre cele două volume proaspăt tipărite de Editura Terra, sub atenta îngrijire a domnului prof.dr. Costică Neagu, volume ce adună colecţia „Duminica Poporului”, tipărită de Simion Mehedinţi începând cu anul 1914.

P1120277Revenind la noutatea simpozionului, am remarcat că, în prelegerea conf. dr. Marian Petcu, au fost nuanţate câteva aspecte care ies în evidenţă în presa scrisă şi nu numai, o paralelă între trecut şi prezent, tendinţele sau „poluarea” scriitoricească ce invadează spaţiul cu metafore excesive, despre talent şi multe alte chestiuni extrem de interesante.

Evident, nu am rămas nepăsătoare la faptul că numele meu nu i-a fost străin, că m-a citit şi chiar dacă nu am certitudinea că ceea ce fac, fac bine, mă bucur că nu am fost criticată, sper că nu doar din diplomaţie.

M-au citit şi ceilalţi şi am fost destul de surprinsă. Mă bucur, dar pe de altă parte mă determină să mă simt mai responsabilă şi să nu mai uit, aşa cum o mai fac deseori, că nu se ştie niciodată cine citeşte rândurile pe care le scriu atunci când piticii mei inspiraţionali tropăie.

În final, nu m-am abţinut să nu-l întreb pe domnul profesor Petcu, ceea ce mă măcina de la o vreme, chiar dacă ştiam cumva definiţia jurnalistului. Pentru că am avut câteva dispute şi m-am supărat când am fost etichetată ca fiind jurnalist, nu am avut sorţi de izbândă cu explicaţia mea la vremea respectivă şi astfel, m-am trezit confuză astăzi, în faţa domnului profesor:

„Ce sunt eu domnule profesor, dacă scriu, public şi nu câştig bani din aşa ceva?”

MI se răspunde clar şi direct: nu e o ruşine să fii jurnalist, dar dvs. sunteţi PUBLICIST… pentru că veniturile dvs. vin din activitatea de profesor, şi nu din jurnalism.

VĂ MULŢUMESC domnule profesor pentru răspuns şi mi-a părut bine de cunoştinţă şi de talentul dvs. de a comunica!

Aşă că, dragi prieteni sau neprieteni, faceţi cunoştinţă cu noul meu statut, mult mai altfel decât cel de blogger, acela în care mă transform în timpul liber şi vâd deseori stele verzi, înainte să postez câte ceva pe diverse platforme media: SUNT PUBLICIST