Sincere condoleanțe, familiei Lupu!

Unii trăiesc fiecare clipă până la adânci bătrâneți, alții trăiesc clipe până când moartea îi despart de cei dragi! MOartea ține de ața destinului.

Când moartea, cea care vine la toată lumea oricum, apare înainte de vreme, începi să dai vina pe toate cerurile, pe toți Dumnezeii Universului și să te întrebi de ce tocmai tu, de ce tocmai el, de ce toate astea înainte de vremea mediei vieții?

Neglijența autorităților focșănene omoară oameni. Odihnește-te în pace Dodo!

De ceva vreme încoace, mai ales de când m-am hotărât să-mi exprim bucuriile și tristețile în mediul online și pe platformele social media, am tot scos în evidență faptul că orașul Focșani a regresat, nu numai din punct de vedere demografic și economic, ci global, în toate aspectele sale, și asta nu numai datorită moștenirii medievale și socialiste, ci mai aes din neputința ori lipsa de voință a autoritățile, bine condimentate cu interese electorale și cu aruncatul vinei în curtea vecinului.

Aici, pe acest blog, am câteva postări grupate pe categorii, iar dacă o să cautați în arhiva ”pam pam de file” ori ”ma derajeaza”, veți găsi diverse ironii sau nemulțumiri cu privire la urbea în care (încă) mai locuiesc. Noroi și mocirlă în fața blocului situat în centru, pentru că cele de la periferie stau pe ulițe oricum, gunoaie lângă coșuri de gunoi, gropi și șanțuri lăsate neterminate după ce se mai schimbă vreo țeavă, Dorel și echipele de lucru lăsate ori nesupravegheate, ori cu prea mulți brigadieri și prea puțini muncitori, Grădina Publică transformată într-un spațiu plin de cuburi, Piața Unirii distrusă după un an de la renovare, prea puține spații verzi și alea ”leșinate”, oameni care se bat cu pumnii în piept că ”se ocupă de Focșani”, de ieri, de azi, de mâine, dar mânâncă doar usturoi, și câte și mai câte, de o să înșirui prea multe și va fi un șir cu limită la infinit.

Unii vor spune că dorim să denigrăm orașul și nu vedem părțile frumoase ale lui. Am scris și despre cele pozitive dar, cu regret, nu pot fi optimistă, mai ales că se întâmplă și nenorociri.

Nenorocirea este că mor și oameni din neglijența autorităților și neglijența acelor instituții care atunci când vine vorba să-ți încaseze banii o fac fără prea multă păsuire. Primăria nu îți va elibera vreo hârtie dacă nu ai taxele la zi, iar cele care iti furnizeaza apa, caldura, iti ridica gunoiul ori iti dau curentul electric, au grija sa aibă baza de date de facturare bine pusă la punct și la vreo întârziere majoră: HARȘTI!

Ei bine? Dacă în gropile nesemnalizate ale lui ”Dorel” a murit un om anul trecut, în panourile Electrica lăsate nesupravegheate și nesecurizate în Parcul Bălcescu și D-zeu știe pe unde mai sunt, a murit un tânăr de 17 ani și pot muri copii, Doamne ferește!

A murit un elev de la mine de la liceu. Mâine va fi înmormântat!

MOARTEA POARTĂ POARTA-N NOI

deschizînd pagini şi flori, păsări aripi stele sori

tot ducînd peste uluce sufletul în HAR-NICI mori,

paşi  şi zori pe la răscruce

Noi privind cerul deschis printre lacrimi strălucind dînd luminii sens cu,minte şi divin

Bucuria Bucuriei E să porţi zîmbetul cum Sternul poartă şi Coloana Dreaptă duc

trupul dincolo de punţi văi poveşti idei şi munţi

şi-n ulcele flori albastre rîsete de zvon de suflet mintea verde dintre  

timpuri valuri ierburi, ape zvelte, pietre fluturi frunze-nalte

cît se vede nu se vede HĂT de dincolo de HĂU

Sufletul acesta  ARTĂ,

NAVĂ basm şi PRUNC rîzînd fără de-nceput nici capăt,

SFÎNT,

liber viu halou de îngeri

înţelept pururi şi-acum duce-adînc înalt izbînda şi deschis eliberîndu-L

cîntecul să-l murmurăm legănîndu-ne-mpreună privind de din zvonul Firii

cel profund tăcut şi susur … HAR

INIMA

mister Cer poartă cartea deschizînd firesc nu doar aripi nori şi căi

ciutură fereastră glas şi iarăşi,

tot mereu amarul dulce, sens-izvor, aur miere taur ritmuL, caer

Trecerii din dor în dor printr-o poartă ce ne poartă pururi Stea

neîntinat,

infinit şi minunată

murmurînd şi îngînînd

tulnicul cuvîntul pur

cer-pămîntu-acela Tainic,

şopot şoaptă.

La POARTA care zace-n noi

deschisă să nu-nchizi

magia de-a păşi în dincolo şi din

în noi din nou

AICI… (by Petre G. )

Să trăieşti ca şi cum nu ai muri niciodată

Cu mai puţin de un an în urmă, am întâlnit o bâtrânică. Avea vârsta de peste 80 de ani, dar era foarte veselă şi plină de viaţă, doar că avea un mare regret. Probabil că acelaşi regret avem şi acelaşi lucru ni-l dorim şi noi, doar că fiecare ne exprimăm în mod diferit. Unii cu tristeţe, alţii chiar cu lacrimi. Totul însă este, de fapt, o imensă luptă.

O luptă pentru supravieţuire. Nimeni nu vrea să moară. Nimeni nu-şi doreşte asta şi, cu toate acestea, ne naştem cu această certitudine. Doar că moartea vine în mod diferit, şi e trist că la unii vine prea devreme şi cu mult înainte să fie dorită.

Off! Nu doresc să abordez cu cinism situaţia, dar este o chestiune care macină pe toată lumea, cel puţin de la o vârstă.

Cineva îmi spunea, deunăzi, că cel care nu are cel puţin o mică depresie gândindu-se că va veni într-o zi moartea, acela nu e om normal. Poate că da!

Citeşte continuarea aici

Te rog frumos să mai rămai cu NOI!

Până la urmă ce este viaţa?  Te naşti şi afli totuşi că viaţa ta pe Pământ nu este chiar întâmplătoare. Ai un scop de cărat după tine, trebuie să