Respir și mă uit la cer!

Mestecând în mâncare, m-am uitat pe geam și mi-am văzut o vecină plimbându-și copilul care abia a învățat să meargă. Brusc m-a apucat un fel de nostalgie. Mi-amintesc perfect când stăteam în pătuț plângând după mama, dar nu-mi amintesc când am învățat să merg :(. Nu e o chestiune așa de importantă precum politica sau economia, dar dacă nu v-ați dat seama până acum, încerc să mă detașez de aceste mizerii naționale.

Continuă lectura

Nostalgie de … mărțișor…

În copilăria mea și a celor de o vârstă cu mine, iernile erau lungi, deseori prelungindu-se până spre sfârșitul lui martie, chiar și aprilie. Era perioada când vedeam nămeții mai mari decât gardul sau fulgii mari câzând pe ”năsuc” cu o frecvența ce acum, rareori o mai găsești. Astăzi este 28 de februarie și Continuă lectura