ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO a deschis stagiunea din aprilie

 

Vineri, 1 aprilie,ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO a deschis stagiunea din aprilie cu un concert de zile mari.

În prima parte, a avut loc ”Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian și orchestră, op. 23” de  Ceaikovski, Solist:  DANIEL GOIŢI – pian și dirijor: JULIEN SALEMKOUR, iar în  doua parte, spectatorii care au ocupat Sala Radio în totalitate au putut asista la o interpretare de excepție a lucrării  ”Daphnis şi Chloe”  de M. Ravel, a aceleiași ORCHESTRE NAŢIONALE RADIO și CORULui ACADEMIC RADIO, sub bagheta dirijorului CIPRIAN ŢUŢU

Mărturisesc că am rămas impresionată atât de sala in sine, de o splendoare unică, cât și de acustica și interpretarea de mare profesionalism a tuturor celor care au vrut sa facă fericiți melomanii prezenți, dar mai ales acei cvasitotali melomani educați, cum altfel nu prea ai putea vedea nicăieri.

Nu am avut voie să pozez și să filmez în timpul spectacolelor, cu părere de rău, dar, inainte si în pauze, am surprins câteva imagini ptr dvs. Cel mai tare mi-a plăcut pianul, dar nici orga impresionantă nu era de neplăcut!!

Felicitări,

ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO! și

la cât mai multe manifestări frumoase!

Stagiunea completă o puteți urmări AICI!

Pianul discordiei

Nu avem bani pentru pian, avem bani pentru semnal …

Aşa s-a hotărât în ultima şedinţă a Consiliului Local Focşani. Nu ne trebuie bani pentru Ateneu, abia ne-ajung de un rambleu. Nu avem bani pentru cultura, dar avem pentru o “turnură”! Aşa mi-a ieşit rima, dar chestiunea însă rămâne cam bizară, indiferent a cui a fost propunerea. Pentru că în cadrul aceleiaşi Alianţe dacă unul propune şi celălalt respinge, nu mi se pare nicio uniune, deşii sunt de acord că orice contradicţie poate fi constructivă.

Citeste mai mult: adev.ro/n09722