MOARTEA POARTĂ POARTA-N NOI

deschizînd pagini şi flori, păsări aripi stele sori

tot ducînd peste uluce sufletul în HAR-NICI mori,

paşi  şi zori pe la răscruce

Noi privind cerul deschis printre lacrimi strălucind dînd luminii sens cu,minte şi divin

Bucuria Bucuriei E să porţi zîmbetul cum Sternul poartă şi Coloana Dreaptă duc

trupul dincolo de punţi văi poveşti idei şi munţi

şi-n ulcele flori albastre rîsete de zvon de suflet mintea verde dintre  

timpuri valuri ierburi, ape zvelte, pietre fluturi frunze-nalte

cît se vede nu se vede HĂT de dincolo de HĂU

Sufletul acesta  ARTĂ,

NAVĂ basm şi PRUNC rîzînd fără de-nceput nici capăt,

SFÎNT,

liber viu halou de îngeri

înţelept pururi şi-acum duce-adînc înalt izbînda şi deschis eliberîndu-L

cîntecul să-l murmurăm legănîndu-ne-mpreună privind de din zvonul Firii

cel profund tăcut şi susur … HAR

INIMA

mister Cer poartă cartea deschizînd firesc nu doar aripi nori şi căi

ciutură fereastră glas şi iarăşi,

tot mereu amarul dulce, sens-izvor, aur miere taur ritmuL, caer

Trecerii din dor în dor printr-o poartă ce ne poartă pururi Stea

neîntinat,

infinit şi minunată

murmurînd şi îngînînd

tulnicul cuvîntul pur

cer-pămîntu-acela Tainic,

şopot şoaptă.

La POARTA care zace-n noi

deschisă să nu-nchizi

magia de-a păşi în dincolo şi din

în noi din nou

AICI… (by Petre G. )

Umbre-n rostogol din hău în viu

by Petre Grigorescu

Fleacul de-o tonă de-a fi nimeni

Lent,

şi vid,

foşnind mereu lumina în acest răstimp             

 A mai trecut o zi

Zidită-naltă din

Tăcere-n cer pînă-n adîncul rărunchilor din unghi

Din ouă s-a scurs miere şi aur din unghere,

Din vis călătorii, iar

sufletul eliberînd văzduh, stoluri în aer

Mii,

Lumina a atins,

Fărîma-aceea-infimă-n care pentru-o fracţiune de secundă

Văzut-am

Cu-ochii minţii, FAPTA refăptuirii de a fi făptură,

vag,

Departe

ÎN,

punctul cel neştiut din cosmos stea,

Duh văz auz, caer de căi şi stele, zbor de vînt cu îngeri, pal

Gest, semn, lumină, susur zeu, şi umbre-n rostogol din hău în viu

Culoare,

sînge,

verb,

şi miel.

Poveste stranie

 

O călătorie la pagina fără număr

by Petre Grigorescu

O carte-n nisip, un vestigiu

Alta prin arbori un aer

Printre nouri un înger

Pe stern o călătorie pe care o deschid taman nu ştiu cum la pagina fără număr

Privind lovindu-mă de tocmai o pată albă doar diluînd literele de pe fila-aceea cîndva

Rochia ei de mireasă strălucitoare purtînd molcom la vale prin parcurile gîndurilor

Lucidităţi înfiorătoare vehiculele vămurilor negreşit tămăduitoare doar pentru tine

Insomniacule, topindu-te lent dulce suav tainic sfînt în uitarea uitărilor din uitare.

Uită-Te ! parcă mie-mi striga pasărea care ţîşnise din urma cea albă sfîrtecătoare a paginii

Albe învăluitoare de har din zar de dar din A de var din soarele nopţilor fermecătoare.

Foşnet !

Tu ce faci când plouă? Vrei să bei puţin vin?

Joi a plouat urât (adica pe 20 noiembrie)! Temperatura era atât de scăzută încât nu te gândeai nicicum să ieşi afară din plapumă, darămite afară din casă. NU-i aşa că şi tu te  gândeşti la cele trei opţiuni din popor, pe vreme de asta? 😀

Iaca, eu nu am ales nici sa dorm, nici sa număr bani şi nici să „trândăvesc”, pentru că am avut o invitaţie mai veche să descopăr ceva, dar am tot amânat, până când am ales această zi ploioasă!

Un guguştiuc cu voce tristă

În liniştea ce m-a cuprins

Am auzit un sunet surd.

Era o pasăre, un guguştiuc,

Şi îmi cânta din vocea tristă.