Teatrul copilăriei, adolescenţei şi vieţii noastre la centenar

Aptitudinile şcolarilor nu se reflectă neapărat în timpul studiului obligatoriu după programa şcolară, ci deseori în urma activităţilor extraşcolare. Descoperi copii talentaţi, care mai târziu nu vor îmbraţişa meserii, ci pasiuni. Pasiuni legate de ARTĂ: muzică, dans, pictură, teatru etc.

Am crescut în şcoală sub egida “Cântarea României”, spectacol propagandist, care ne obliga, începând de la stadiul de simplă serbare la nivel de şcoală sau Cămin Cultural, să dovedim că suntem buni să ajungem în finala defilării în faţa “mai marelui”. Recunosc că idea de artă mă încânta mai mult decât decât vreo oră de matematică, dar nu ştiu cum se făcea că la preselecţii eram nevoită să spun o poezie sau să cânt ceva. La partea cu cântatul mă mai descurcam, dar când venea rândul poeziei, mi se părea că mă pedepseşte doamna profesoară. Şi, ca să scap de selecţie spuneam poezia fără niciun pic de implicare, să nu mă aleagă cumva. Îmi ieşea de minune!

Prietenii adevăraţi – secretul rezistenţei!

V-am zis oare?… că „Dorel”- muncitorul a terminat, în sfârşit, racordurile la ţevile pentru căldură şi de vineri au început caloriferele mele să se încălzeazcă? Am crezut că mor de atâta aşteptare şi cu fiecare grad care mai scădea în termometru, deveneam din ce în ce mai palidă şi pe ici colo, cam vânătă de frig. Oricum, acum e bine pe jumătate, pentru că apă caldă tot nu este, dar e mult mai bine să faci baie la lighean când e cald în casă, decât atunci când dârdâi din toate încheieturile!

Nu ştiu nici eu cum de am rezistat atâta vreme, dar oricum mi-aţi fost cu toţii de mare ajutor că m-aţi susţinut cum aţi putut şi v-aţi amuzat copios citind serialul „Dorel la mine în cartier”, de la rubrica „Mă deranjează” de pe blogul meu.

Cel mai greu, în lipsa apei calde, mi-a fost şi îmi este să-mi îngrijesc părul. Fiind mai lunguţ şi blond (pentru că aşa cică îmi stă mai bine) vă daţi seama ce puteam pătimi dacă nu mă ajuta DANA?

”Am avut cea mai frumoasă mireasă…”

Anul acesta a fost un an al descoperirilor! Atât a unei părți din propria-mi identitate, a ceea ce nu credeam că există sau a ceea ce nu credeam că pot face, dar am mai descoperit ceva!

Am cunoscut oameni noi, prieteni care nu au rămas prieteni la nivelul virtual, ci chiar oameni care au dăruit câte o fărămă din timpul lor și altora, și mie. Aceștia sunt prietenii mei bloggerii vrânceni, cu care poate nu am clădit case și nici munții nu i-am mutat, dar au încurajat mereu pe cei care nu au avut suficient elan și au oferit câte o motivație pentru a merge mai departe în cele două medii: offline și online.

Frumusețea în lumina lampioanelor!

M-am simțit puțin aeriană! Era și normal! Nu am ieșit de foarte multă vreme și atâta lume în Piața Gării, deja m-a determinat să mă concentrez foarte tare să văd într-adevăr pe cineva!

La un moment dat, Corina îmi făcea cu mâna și eu mă uitam pe undeva pe sus, la imaginile proiectate din ediția de anul trecut a Lampionadei!

Am revăzut câteva dintre

Mireasma primăverii…

După o iarnă lungă, primăvara s-a lăsat îndelung așteptată. De ieri, soarele însă a început să încălzească pământul mai mult, iar prin oraș toată lumea “bâzâie” precum albinele la mirosul polenului. Lalelele au înflorit și albăstrelele au colorat intersecțiile păzite de imensele cioplituri în piatră care se vor a fi ”opere de artă”. Miroase a vacanță pascală, mirodeniile vanilate dispar de pe rafturile magazinelor, iar cozonacul parcă abia așteptă să