Timpul „citadelei”

Timpul. Ce este timpul? un cuvânt, o noţiune? o dimensiune? o raţiune? un „must be”? o mărime fizică? ce este??? E momentul trecerii noastre prin viaţă, un vis? o minune? Însuşi Stephen Hawking nu a ştiut care-i va fi titlul tezei sale de doctorat şi, în final, a ales: TIMPUL. „Atât? nimic altceva?” întreabă profesorul?; „Atât”, răspunde el, TIMPUL.

DA. Timpul. EL este cel pe lângă care trecem, fără să ne dăm seama cum trecem, gândindu-ne doar la o împlinire, un scop, o dorinţă. Şi a mai trecut o zi. Fiecare zi altfel, altfel decât aceeaşi zi din calendarul din anii trecuţi.

Spre exemplu, astăzi, Continuă lectura

Parfumul, esenţa plăcută a existenţei

Aşa cum bine cunoaşteţi, uneori asupra oraşului planează mirosuri neplăcute. Am scris despre asta! Am sacrificat un Chanel Noir din colecţie pentru ca protestul nostru să miroase bine.

Ce poate fi mai plăcut decât să miroşi bine? Tu, cel de lângă tine, tot ce te înconjoară? un aer curat, înmiresmat cu parfum de lăcrămioare, zambile, lotus, viaţă!

Mirosul te determină să te poţi apropia de cineva şi să rămăi acolo, cu nasul lipit la gâtul său, doar pentru plăcerea mirosului! dar tot aşa te poate depărta, aşa cum te poate depărta mirosul de gunoi, găinaţ sau alte elemente fumigene neplăcute!

Nu neg că îmi place gama Chanel. O ador! nu fac reclamă! nimeni nu mă plăteşte pentru asta, dar sunt recunoscătoare pentru toate momentele în care simţurile mele olfactive au fost gâdilate cu fericire! Orice parfum bun poate fi binevenit, dar gama Chanel mă face să mă reîntorc şi să dansez singură de nebună prin casă. Mă învârt de cel puţin trei ori şi inspir adânc, multă fericire de COCO!

Am o colegă ce consideră parfumul sursa eliminării stresului. Ori de câte ori se simte agitată, se dă cu parfum. Am descoperit asta la ea cu mulţi ani în urmă şi mi-a spus că o linişteşte. Atunci nu am înţeles, dar acum, dragă Ani, te înţeleg perfect. Parfumul alungă orice iz de necaz!

Parfumul este cel ce înlocuieşte lipsurile, ce nuanţează dorinţe, ce aplanează conflicte şi leagă prietenii!

Şi pentru că … prieteni… mulţumesc pentru noul meu parfum cu care am dansat prin casă…

n-5-channel3

 

Cât de bun eşti la tras la concluzii?

V-am spus vreodată, oare, că nu am judecat oamenii după opţiunile lor politice sau cantitatea de like uri?

Nu ştiu dacă v-am spus, dar vă reamintesc!
Mi se pare cea mai mare tâmpenie să rupi o legătură cu un om sau să începi să-ţi selectezi prietenii reali sau virtuali pe baza gândirii politice sau a numărului de aprecieri, like uri şi dislike uri. Continuă lectura