Cu generozitate de la Alex. Ștefănescu

Domnia sa, Alex. Ștefănescu mi-a trimis cu generozitate încă trei cărți pe care le voi citi cu drag, grație și faptului că am fost tare încântată să scriu despre cum încep să-l cunosc mai bine și să spulber prejudecățile legate de simpla aparență, deseori falsă, doar citindu-i două cărți. Suplimentar, să-mi fie și mie rușine că am făcut ceea ce pe alții sfătuiesc să nu facă!

Iar celor care blamează la modul general, le spun doar că trebuie să învățăm cu toții să cunoaștem OMUL și să nu mai punem în cârca unei singure persoane ceea ce în trecut a deranjat pe unii, ori pe alții.

Poate că au și intelectualii ăștia bubele lor, poate că

Umorul lui Alex. Ștefănescu

De trei săptămâni mă chinuie gândul dacă să scriu, ori să nu scriu despre ceva legat de Alex. Ștefănescu. Având în vedere că domnia sa este pe piedastalul literaturii, publicisticii, istoriei literare și a câte și mai câte, e puțin probabil ca un oarecare om ca mine să nu riște să cadă în penibil. Rămâne să mă rog ca scriitorul să nu dea de postarea mea.

Atât de critic și de exigent este Alex. Ștefănescu, încât și prietenii domniei sale, scriitori consacrați (sau în devenire) s-au simțit ”atinși” la modul cel mai ascuțit, însă nu toată lumea are la îndemână umorul să se pună, la propriu, în ghips și să se bandajeze la cap, așa cum a făcut-o un alt personaj vizat.

Omul frumos și Vrancea pe diagonală

Oamenii frumoși, chiar dacă vrânceni, s-au cam săturat de mizerie și au fugit pe alte meleaguri, au mai rămas câțiva care fie se luptă, fie stau ascunși și rămâne să-i descoperim. În Vrancea, alergi mult până să-i găsești. Poate așa este și în alte județe. Mai sunt, dar ascunși prin unghere, iar când cineva găsește, sărim cu toții cu like uri și wow-uri, așa cum face și un cotidian local când scoate câte o Ediție a Veștilor Bune!

Ce înseamnă pentru tine un om frumos? sau un român frumos? nu ne referim aici la nicio scriere a la` Puric, ci pur și simplu la acea trăire pe care o ai uitându-te sau observând o persoană.

Mario Vargas LLosa, Paradisul de după colţ

Având titlul original „El paraiso en la otra esquina” (2003), romanul laureatului Premiului Nobel pentru literatură (2010), născut în Peru în anul 1936, Mario Vargas LLosa, este tradus în România sub titlul „Paradisul de după colţ” şi publicat în trei ediţii: 2004, 2010, 2014, la Editura Humanitas. Ediţia din 2014 este tradusă de Marian Sipoş.

Romanul este conceput pe 22 de capitole, în care se descriu, alternativ, două vieţi total opuse, aparent fără nicio legătură, vieţi ce se trăiesc la distanţă de peste juma de secol.

Flora Tristan, o femeie puternică, a cărei viaţă stă sub semnul sacrificiului şi apoi, dedicării ei în lupta pentru respectarea drepturilor femeii si a muncitorilor, în ciuda tuturor prejudecăţilor ce zguduia lumea jumătăţii de secol XIX, în care femeia era socotită aproape o sclavă, iar muncitorul batjocorit prin salariul de mizerie.

Celălalt personaj, Koke alias Paul Gauguin, pictorul ce în realitate şi-a descoperit talentul destul de târziu, dar care ulterior, a renunţat la tot ce înseamnă conformism, refugiindu-se în lumea „ideală”, exotică, aproape desfrânată, fără reguli (din unghiul personal) şi unde permanent a cautat inspiraţia.

Romanul te poartă pe mai multe planuri: din prezent spre trecut, iar din trecut în prezentul descrierii, relatează experienţele celor doi, unele chiar mizere sau vulgare, te poartă confuz între acele lumi paralele, iar cu o imensă abilitate, scriitorul descrie vieţile şi creaţiile celor doi, fără să distingi clar, ca cititor, ce e realitate şi ce e ficţiune, fiind un amestec de memorii, biografii şi talent literar, inserate de autor.

La sfârşitul celor 392 de pagini, afli cum s-a sfârşit viaţa fiecăruia dintre personaje, iar dacă viaţa Flore Tristan a fost una batăioasă şi asumată, viaţa pictorului a fost parcă voit distrusă în mod voit, doar pentru a afla misterul acelui joc din copilăria celor doi: „Unde este paradisul?”, „după colţ”…

Iluzii, utopie, creaţie, visare, decădere… şi mutle altele în Mario Vargas LLosa, „Paradisul de după colţ”, Editura Humanitas, 2014, 392 pagini.

P.S. nu uitaţi să vizitaţi şi website-ul meu: http://www.alexandratataru.ro

„Cum s-a românizat România”

Apărută la Editura Humanitas, în anul 2015, cartea „Cum s-a românizat România” a lui Lucian Boia suprinde, cronologic, anumite aspecte legate de structura etnică a populaţiei României şi evoluţia acesteia din perioada Vechiului Regat, până în prezent.

Studiul se bazează pe o sumedenie de date statistice de arhivă, documente istorice, alte studii de interes istoric şi cuprinde trei mari părţi: