Ceaţă şi tristeţe

Au început să mă sperie premoniţiile!

În urmă cu o lună, visam, adică trăiam un coşmar. Se făcea că mătuşa mea, adică sora cea mai mare a tatălui meu a păţit ceva. M-am trezit speriată, evident. Arareori mi s-a întâmplat o chestie egală cu panica sau angoasa, dar de fiecare dată s-a adeverit că nu minte. (Notă: nu aveţi cum să mă credeţi, dar eu am prevăzut chiar cutremurul din 22 noiembrie. Stiu că sună SF, dar eu ştiu că nu mint).

Odihneşte-te în pace!

Mi-ar fi plăcut să reîncep să scriu despre ceva frumos, dar culmea este că nu am putut să le sedimentez la timp şi încă nu pot. Ziua mi-a început normal, dar între timp s-a mohorât!

Să nu credeţi că încep să-l plâng pe Dinu Patriciu. Treaba lui ce a făcut şi ce a dres, cum a murit cu tot cu imperiu nu mă interesează, deşi moartea lui întristează segmentul său restrâns de prieteni.

Astăzi, a murit un vechi prieten.

Alte absurdități Made in România…

Vă scriam deunăzi că am iubit țara asta și oamenii din ea, cu speranță și optimism că poate se va schimba ceva și ajungem și noi să fim evoluați, să fim bucuroși că avem acces la informație, la educație, la absolut tot ce ne doream cândva și nu aveam… etc. Am ajuns să ma înfurii pe neputința unora, pe ignoranța altora, pe lipsa de cultură a multora, pe nedreptăți și regret în fiecare zi că nu am părăsit țara atunci când am simțit că pierd vremea fără rost.

Am scris despre faptul că foarte rar se mai vorbește despre cărți și totuși am avut norocul să primesc 2 feed back uri și de asemenea sunt încântată că am regăsit câțiva oameni care mai au un dram de sensibilitate să scrie, să se exprime și să nu aibă teama să răspundă la o întrebare.

Dacă acum 20 de ani visam la un televizor și ulterior la un program mai mare de două ore și muream de ciudă că se termină episodul de desene animate de maxim 10 minute, acum avem cel puțin 100 de canale tv cu program non stop și aproape că nu ai la ce te uita.

Programele românești se bazează pe can can uri și caută subiecte cu rată mare de audiență, ieftine și cu impact. De ce au aceste can-can uri impact la public și poeziile nu mai sunt citite? Trebuie oare cineva să vă dea o acadea (n.a. ptr. cei ce nu au citit) să citiți de exemplu romanul Maitreyi care v-ar putea răspunde la numeroasele întrebări despre voi și viață fără să mai așteptați răspunsurile pe facebook de la colegi?

Ce poate fi mai absurd oare acum, în România?… să citești în presă cum se fac emisiunile cu Ioana Tufaru despre cum își schimbă sânii și cum i se vede cleiul în urechi? (vezi realitatea.net) … este educativ că ne facem o țară întreagă de râs că nu s-a mai auzit de apă și săpun, dar știm să condamnăm un pedagog, la Constanța pentru o poză în costum de baie, veche de 20 de ani, pe motiv că a făcut școala de râs… că pe litoral dacă o vedea toată țara, nu era același lucru… Absurd... citez satiristii Times New Roman: ”să închidem țara și să plecăm”!.

Tot ce oamenii de bună credință, strânși în grupuri mici, se străduiesc să construiască, să promoveze VALORI și CULTURĂ, să dărâme mituri ”antiNOI”, reușesc trusturile să „îmbine”, promovând MURDARUL.