… o eternitate ”efemeră”

Foto: universtoday.com

Scormon pământul după hrană, găsesc resturi sau rădăcini.  Unele le pot înapoia pământului să facă alte rădăcini.  Altele le pot mesteca să-mi țină de foame, dar ce folos că foamea mă apucă iar și iar?

Scormon din nou după rădăcini, procesul o ia de la capăt. Scoarța de copac devine făina foametei, frunzele devin învelișul de-o noapte, vasele circulante mă ajută să beau, dar ce folos ca nu pot să-mi iau sațietatea eternă din seva ”universului”?

Suntem atât de mărunți pe Pământ, suntem un bob microscopic în galaxie și un nimic în Marele Univers. Ne mișcăm cu un milion de kilimetri pe oră, iar eu simt că mă mișc în cercul vicios al existenței efemere. Nu vreau statuie și n-am cerut vreodată lauri, nu vreau nici flori și nici măcar un merit. E doar o viață ce încerc să o-nțeleg și fac ce pot să și pricep. Până și galaxiile se ciocnesc și mor …