Ce este democrația în țara mea?

La vârsta pe care o aveam când m-a prins ”Revoluția”, nu am știut dacă să râd sau să plâng!

Să-l ”plâng” pe ”Unicul” cu care ”am crescut” și pe care îl vedeam peste tot, prin ziare, reviste, afișe, tv-ul de două ceasuri – că e hăituit sau că va fi omorât?… să plâng că mă agresau psihic toate știrile fierbinți despre morți, răniți, fântâni otrăvite :((((((((((?… sau  să mă bucur că nu mai trebuia să învăț

Iubire și furie…

Am presărat o viață, iubire de țară, de oamenii din ea, de oamenii din jur și am rămas doar cu furie, cu dezamăgire… de țară, de oamenii din ea, de oamenii din jur… Am adunat furie, pe țară, pe sistem, pe oamenii din ea, pe oamenii din jur… după mult optimism și încredere (naivitate) în țară, în oamenii din ea, în oamenii din jur… și încă mai presar bunătate, cu iubire și înhib cât pot furia și dezamăgirea. Am rămas pe un șnur… pe o sârmă deasupra cascadei Imaginaria; mă uit înainte, țin strâns prăjina echilibrului și aștept să-mi revină din nou iubirea și încrederea în țară, în sistem, în oamenii din ea, în oamenii din jur. Nu știu dacă mai am timp să aștept să se lărgească orizonturile LOR și la ce distanță de cataracta cascadei sunt.  Dar mă agăț încă de nisipul speranței ce curge ușor în clepsidră. … cu furie, cu speranță, cu iubire…

Foto: nationalgeographic.com

Țara arde și noi mâncăm CAN-CAN pe pâine…

(foto: fineartamerica.com)

De ceva vreme încoace am renunțat să mă uit la televizor. Dacă mi-amintesc bine momentul când am hotărât să nu-l mai deschid atât de des, a fost atunci când o doamnă bine și blondă a devenit ministrul turismului. M-am supărat puțin atunci, dar cu stupoare am constatat, fără să fiu părtinitoare, că totuși a făcut mai multe decât alții care s-au perindat pe acolo. Am mai văzut că multe sânziene și senzuale se tot