Dacă tot sunteți la Bachus, poftiți și la un muștar!

Nu știu dacă știți, dar zilele acestea, adică de ieri și până duminică, la Focșani se desfășoară Festivalul Viei și Vinului. L-aș fi promovat și eu mai mult, fiindcă ideea nu e rea, dar când știu cât se cheltuie pe fuste scurte și intermedieri fără legătură cu promovarea tradițiilor vrâncene, nu-mi mai vine.

Nu sunt de acord cu Continuă lectura

Dorel de Tecuci!

La Tecuci se tot lucrează! Mai nou, un bulevard care duce spre Obor adaugă, la peisajul selenar, ceva noroi şi cratere suplimentare, mai mult decât la ţară. Nu mai aduc în discuţie veşnicele cratere din asfaltul ţării, în general. Totuşi, cele de la ieşirea din Tecuci, spre Matca, m-au scos din minţi în ultimii ani, iar de câteva luni aştept să-şi termine treaba, Dorel de Tecuci, pe unul din bulevardele fără canalizare!

Jale mare! nu era suficient că mă scoteau din minţi, cel puţin o dată pe lume, nişte gropi, veşnic lăsate în asfaltul tecucean, cum de altfel mă scot din minţi şi alte nereguli de prin ţărişoara noastră. Mai trebuia să constat că, Dorel (evident la comanda altora) mi-a stricat bulevardul care ducea spre Obor, şi care era relativ nou şi arăta binişor.

Continuă lectura

Crăciunul la Tecuci, cu turte şi nuci…

Deseori trec prin Tecuci atunci când merg la părinţii mei. Oraşul a evoluat şi el cum a putut, la fel ca orice târg`şor din România, cu banii ce au fost alocaţi de la buget. Habar nu am şi nici nu m-a interesat niciodată cine l-a condus!

De câte ori trec prin el, nu pot spune că Continuă lectura