O călătorie la pagina fără număr

by Petre Grigorescu

O carte-n nisip, un vestigiu

Alta prin arbori un aer

Printre nouri un înger

Pe stern o călătorie pe care o deschid taman nu ştiu cum la pagina fără număr

Privind lovindu-mă de tocmai o pată albă doar diluînd literele de pe fila-aceea cîndva

Rochia ei de mireasă strălucitoare purtînd molcom la vale prin parcurile gîndurilor

Lucidităţi înfiorătoare vehiculele vămurilor negreşit tămăduitoare doar pentru tine

Insomniacule, topindu-te lent dulce suav tainic sfînt în uitarea uitărilor din uitare.

Uită-Te ! parcă mie-mi striga pasărea care ţîşnise din urma cea albă sfîrtecătoare a paginii

Albe învăluitoare de har din zar de dar din A de var din soarele nopţilor fermecătoare.

Foşnet !

Dragi copii de toate vârstele, iubiţi-vă părinţii!

Fie că eşti minor, fie că eşti major, chiar şi pensionar, eşti copilul cuiva! Părinţii tăi, fie că s-au iubit doar la început şi apoi doar s-au suportat, pe tine te-au iubit necondiţionat pentru că tu, copile, ai fost conceput din dragoste! Chiar dacă cumva ţi s-a părut că ai venit pe lume dintr-o greşeală, cei care au avut o fărâmă de omenie în sânge te-au acceptat, cei care au fost scursuri ale planetei, te-au denigrat!

Nu uita că dincolo de URĂ există o IUBIRE din care TU te-ai NĂSCUT!

Inerție la pălărie…

Ce ți-e și cu inerția asta! Toată viața se pare că e o inerție și mulți oameni fac multe, tot din inerție! Din inerție beau apă, din inerție mănâncă, din inerție își fac prieteni, din inerție îi părăsesc sau îi folosesc, din inerție iubesc sau dușmănesc… și tot așa la infinitul ”inertic”. Toată viața e o sumă de reflexe în virtutea inerției și

Ce mai faci? …

Timpuri, clipe și nebunii… stresuri adunate de pe câmpii, zile mai lungi sau mai scurte cu gânduri mute… vrem să uităm că ne doare, să uităm ce ne doare, să uităm când ne doare și totuși ne amintim mereu … alergăm, alergăm și ne facem una cu pământul… UITĂM! Sau ne prefacem că uităm! … Tu când ai întrebat ultima dată ”ce mai faci”?

[Foto: hhdwallpapes.com]