Micro vs Macro

multumiri colegului si prietenului Ionut Popa, precum si NASA GOV pentru frumoasa explicatie a treptelor de la Macro la Microunivers si invers! pentru toti cei care nu inteleg complexitatea sau mini(nimi)*cnnicia fizica si universala, al unui Dumnezeu mult mai complex decat cel atribuit unei religii sau alteia, din cele multe!
🙂
scrool maxim inainte pentru Mini, maxim inapoi pentru MAXI 🙂

Dumnezeu este Universul şi Universul eşti TU!

Şi ce-ar fi viaţa fără mărunţişurile care îţi fac plăcere şi care îţi arată că merită să trăieşti? Şi ce ar fi viaţa fără poezie sau fără cozonacul cu stafide sau prăjitura cu mere sau trufele cu ciocolată care te fac să uiţi de nemerniciile vieţii? Şi ce-ar fi viaţa fără căldură şi fără vinul roşu care te face să uiţi pe care clapă a pianului e fericirea? Pentru că fiecare clapă înseamnă fericire şi fiecare clipă ce ţi-e dată în sănătate trebuie să o trăieşti şi să simţi că eşti unic în Univers şi că nimeni ca tine nu mai există! Eşti unic ca OM şi toate faptele tale şi sentimentele tale trebuie să-ţi fie dedicate către un rost. Rostul către cei din jurul tău! Care ţi-ar fi rostul, dacă nimeni nu ar şti că exişti? Dumnezeu este Universul şi Universul eşti TU! Învaţă să trăieşti şi fiecare clipă să-ţi fie fericire! probabil că mai puteau fi adăugate multe, dar mă rezum la o seara frumoasă pe măsura inimilor voastre!

Foto: fisierulmeu.ro

Suntem atât de mici și atât de cuantici

Suntem atât de mici, într-o lume atât de mare! 😦 suntem atât de infimi într-un Univers atât de infinit! Ce ne-ar putea individualiza? Graiul articulat? Personalitatea? Oh,,, da… poate sunetul de pian care nu s-ar putea auzi chiar pe orice stea! … poate sufletul care n-ar

… o eternitate ”efemeră”

Foto: universtoday.com

Scormon pământul după hrană, găsesc resturi sau rădăcini.  Unele le pot înapoia pământului să facă alte rădăcini.  Altele le pot mesteca să-mi țină de foame, dar ce folos că foamea mă apucă iar și iar?

Scormon din nou după rădăcini, procesul o ia de la capăt. Scoarța de copac devine făina foametei, frunzele devin învelișul de-o noapte, vasele circulante mă ajută să beau, dar ce folos ca nu pot să-mi iau sațietatea eternă din seva ”universului”?

Suntem atât de mărunți pe Pământ, suntem un bob microscopic în galaxie și un nimic în Marele Univers. Ne mișcăm cu un milion de kilimetri pe oră, iar eu simt că mă mișc în cercul vicios al existenței efemere. Nu vreau statuie și n-am cerut vreodată lauri, nu vreau nici flori și nici măcar un merit. E doar o viață ce încerc să o-nțeleg și fac ce pot să și pricep. Până și galaxiile se ciocnesc și mor …